News

Aplicarea noilor criterii de dimensionare a subdiviziunilor de audit intern, discutată la Ministerul Finanțelor

Ministerul Finanțelor a organizat o ședință de lucru privind aplicarea criteriilor de dimensionare a subdiviziunilor de audit intern din cadrul ministerelor și al autorităților administrative din subordinea acestora, ca rezultat al aprobării Hotărârii Guvernului nr. 655/2023.

 

Evenimentul a reunit reprezentanți din cadrul ministerelor, Cancelariei de Stat și Curții de Conturi - în calitate de autorități publice implicate în monitorizarea procesului de restructurare a subdiviziunilor de audit intern.  Scopul ședinței a constat în clarificarea modului de aplicare practică a prevederilor actului normativ prenotat. În contextul provocărilor expuse în Raportul Comisiei Uniunii Europene și Raportul de monitorizare a administrației publice din Republica Moldova al SIGMA, aprobarea Hotărârii Guvernului nr. 655/2023 vine să amelioreze deficiențele constatate prin stabilirea criteriilor unice pentru determinarea numărului minim de personal necesar pentru desfășurarea activității de audit intern.

 

Criteriile de dimensionare a auditului intern urmează a fi aplicate începând cu 1 ianuarie 2024. Ca rezultat, subdiviziunile de audit intern din cadrul ministerelor și, după caz, al autorităților administrative din subordine, urmează a fi restructurate prin centralizare la nivelul ierarhic superior, concomitent cu suplinirea la necesitate a numărului posturilor de auditor intern. 

 

Această inițiativă este în concordanță cu Planul de acțiuni privind realizarea Programului de implementare a Strategiei de reformă a administrației publice din Republica Moldova pentru anii 2023-2030, dar și cu intențiile planificate pentru alinierea la acquis-ul comunitar în vederea aderării la UE.

 

Precizăm, prin dimensionarea subdiviziunilor de audit intern se înțelege stabilirea numărului minim de unități de personal necesar evaluării sistematice a întregului obiect al auditului intern din cadrul ministerelor și al autorităților administrative din subordinea acestora.  La baza determinării normativului minim de dimensionare a activității de audit intern se aplică următoarele criterii:

1) valoarea totală a bugetului aprobat, consolidat pe minister și pe autoritățile administrative din subordine;

2) numărul unităților de personal conform statului de personal, total aprobat pe minister și pe autoritățile administrative din subordine;

3) numărul autorităților administrative din subordinea ministerului.

 

Totodată, dacă, la aplicarea formulei, numărul unităților de personal ale subdiviziunii de audit intern din cadrul aparatului central al ministerului este mai mic de trei, funcția de audit intern se instituie pentru cel puțin trei unități de personal la nivelul aparatului central al ministerului, prin completare cu unități de personal din subdiviziunile de audit intern din cadrul autorităților administrative din subordinea ministerului.

 

Mai multe detalii aici.

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

301 views

The date of publishing:

28 December /2023 09:49

Domeniu:

Noutăți

Tags:

audit intern

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon