News

Asigurarea cu locuințe sociale: verificarea situației beneficiarilor o dată la 2,5 ani

Pentru ținerea evidenței persoanelor care solicită o locuință socială, autoritățile administrației publice locale vor completa un registru de evidență a cererilor de locuințe, în care vor indica: localitatea, data depunerii cererii de solicitare, numele/prenumele solicitantului, decizia luată de către consiliul local/raional, data încheierii contractului de locațiune.

 

În Monitorul Oficial din 7 mai curent au fost publicat Ordinul Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale nr. 73 din 18 aprilie pentru aprobarea modificărilor la Regulamentul cu privire la modul și condițiile de desfășuare a Proiectului de construcție a locuințelor pentru păturile social/economic vulnerabile II (Ordinul ministrului dezvoltării regionale și construcțiilor nr. 75/2014)

 

Astfel, Regulamentul se completează cu un capitol nou ce va descrie modul de ținere a Registrului de evidență a cererilor de locuințe sociale. Drept urmare, Registrul se ține în formă scrisă și electronică, se afișează public pe panoul informativ la intrarea în primărie/sediul consiliului raional și, respectiv, pe pagina web oficială a autorității respective și se actualizează o dată la 2,5 ani sau la apariția spațiului de locuit liber. Registrul trebuie să fie numerotat, sigilat și contrasemnat de către un viceprimar/vicepreședinte al raionului, responsabil pentru probleme locative. Pentru păstrarea Registrului se desemnează o persoană responsabilă din cadrul primăriei/aparatului președintelui raionului prin act administrativ al autorității executive locale.

 

Cererile persoanelor care solicită locuințe sociale sunt depuse la consiliul raional/local al UAT în care solicitanții au domiciliu.

 

Totodată, Regulamentul a fost completat cu o normă nouă, conform căreia în cazul îmbunătățirii condițiilor economice și sociale ale beneficiarior sau la expirarea termenului de locațiune, locatarul va trebui să părăsească locuința în termen de 3 luni de la data stabilirii îmbunătățirii condițiilor economice și sociale/expirării termenului de locațiune.

 

Verificarea situației econmice și sociale a beneficiarior, o dată la 2,5 ani va fi asigurată de Comisia instituită prin decizia consiliului local. Această comisie va mai avea ca sarcini prezentarea Consiliului spre aprobare a tariflui pentru locațiunea spațiului locative, verificarea întrunirii condițiilor de eligibilitate de către beneficiarii de locuințe sociale, înainte de extinderea contractului de locațiune.

 

 

În același timp, în cazul în care nu sunt înregistrați solicitanți de locuință în Registrul de evidență a cererilor de locuințe sociale, prelungirea contractului de locațiune pentru beneficiarii a căror condiții economice și sociale s-au îmbunătățit, se va efectua doar cu condiția achitării unui tarif mai mare pentru chirie, proporțional cu îmbunătățirea condițiilor, conform tarifului de locațiune de pe piață, pentru o locuință similară. Chiria include ajustările de pe piață, luând în considerare creșterea costurilor de întreținere, dar nu mai des de o singură dată pe an.

 

De asemenea, beneficiarul va semna o Declarație pe propria răspundere privind lipsa de bunuri imobile peste hotarele țării.

 

Amintim, conform Regulamentului, pot beneficia de locuință socială cetățenii RM care fac parte din următoarele categorii: persoane cu dizabilități severe;  1) persoane dezinstituţionalizate (orfani cu vârsta cuprinsă între 18 şi 21 ani); 2) familiile cu cel puţin 3 copii minori; 3) familiile cu un singur părinte care cresc cel puţin 2 copii minori; 4) familiile sau persoanele care întreţin copii cu dizabilităţi severe și 5) familiile tinere sub 35 ani, în care cel puţin unul dintre membrii familiei este angajat al unei instituţii bugetare sau persoane sub 35 ani angajaţi ai instituţiilor bugetare (în domeniul educaţiei, sănătăţii, asistenţei sociale).

În cazul primelor 4 categorii condiția este că trebuie să aibă un venit lunar per membru al familiei care nu depășește salariul minim pe țară (2024 – 5 mii lei lunar). O altă condiție pentru categoriile menționate este ca membrii familiei (soțul/soția, copii și alte persoane întreținute) să nu aibă în proprietate locuințe pe teritoriul Republicii Moldova și peste hotarele ei, teren pentru construcția de locuințe sau casă construită capital în întovărășirile pomicole, precum și să nu fi înstrăinat o locuință în ultimii 5 ani în Moldova.

 

author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

157 views

The date of publishing:

08 May /2024 08:00

Domeniu:

Noutăți | Asigurare socială de stat

Tags:

beneficiar | locuinta | asigurare

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon