News
ASP va prezenta SFS informații privind înregistrarea mijloacelor de transport și determinarea obligațiilor fiscale ce ţin de înstrăinarea bunurilor imobile
Începând cu perioada de raportare ale anului 2024, Agenția Servicii Publice (ASP) va prezenta Serviciului Fiscal de Stat (SFS) Informația privind înregistrarea mijloacelor de transport de către persoanele fizice, art.22611 alin.(2) pct.1) lit.b) din Codul fiscal și Informația privind determinarea obligațiilor fiscale ce ţin de înstrăinarea bunurilor imobile de către persoane fizice, art.92 alin.(9) din Codul fiscal (CF).
Joi, 14 septembrie, în „Monitorul Oficial” a fost publicat Ordinul Serviciului Fiscal de Stat nr. 302 din 11 august 2023 cu privire la modificarea Ordinului SFS nr.427 din 21.08.2018 cu privire la stabilirea modului, structurii şi termenelor de prezentare a informației de către subiecții nominalizați în art.92 şi art.22611 din Codul fiscal, elaborate în contextul ultimelor modificări operate în legislația fiscală.
Astfel, Ordinul nr. 427/2018 este completat cu două anexe noi – Anexa nr. 15 și Anexa nr. 16, care urmează a fi prezentate de către ASP autorității fiscale.
Conform Notei explicative privind modul de completare a Anexei nr. 15 „Informația prezentată de către ASP privind înregistrarea mijloacelor de transport de către persoanele fizice, art.22611 alin.(2) pct.1) lit.b) din CF”, ASP prezintă informația privind documentarea mijloacelor de transport, inclusiv a celor transmise de către proprietari în folosință cu titlu oneros sau gratuit pe parcursul perioadei fiscale. Informația, conform noilor reglementări, se va prezenta pe persoanele fizice care, în perioada de raportare, au procurat mijloace de transport doar de la persoanele fizice.
Informația prezentată autorității fiscale va conține data transcrierii dreptului de proprietate/înmatriculării mijlocului de transport; IDNP, numele, prenumele persoanei fizice vânzător și cumpărător; valoarea de înstrăinare a mijlocului de transport de către vânzător (valoarea cu care a fost procurat de către cumpărător); codul valutei (ABR.); VIN codul automobilului.
În Nota explicativă la Anexa nr. 16 „Informația prezentată de către ASP privind determinarea obligațiilor fiscale ce ţin de înstrăinarea bunurilor imobile de către persoane fizice, art.92 alin.(9) din CF” se subliniază că la prezentarea acesteia nu se vor include datele despre bunurile imobile înstrăinate în baza contractelor de donații, încheiate între rude de gradul I, în cazul în care conform prevederilor CF în vigoare în perioada de raportare, creșterea sau pierderea de capital nu este recunoscută în scopuri fiscale în cazul încheierii unui contract de donații între rude de gradul I.
Informația va conține datele proprietarului precedent al bunului imobil, valoarea de procurare de către acesta a bunului, documentul care confirmă dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului etc.; datele cumpărătorului, valoarea bunului procurat; codul valutei etc.
Ordinul SFS nr. 302/2023 prevede modificarea pct. 3 din Nota explicativă privind modul de completare a „Informației prezentate de instituțiile financiare” (Anexa nr. 1 la Ordinul SFS nr. 427/2018). Astfel, în cazurile înregistrării în conturile bancare supuse raportării, a operațiunilor bancare valoarea cărora nu depășește suma de 20 000 lei inclusiv (până la operarea modificărilor - 3 000 lei), instituțiile financiare vor prezenta într-un rând separat suma totală și numărul operațiunilor menționate de intrare în cont bancar și, respectiv, în alt rând suma totală și numărul operațiunilor menționate de ieșire din cont bancar. Această prevedere va fi aplicată începând cu perioada de raportare 2023.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
1287 views
The date of publishing:
14 September /2023 11:02
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
obligaţie fiscală | mijloace de transport
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.