
News
Borderoul de achiziție a laptelui, exclus din Nomenclatorul formularelor tipizate de documente primare cu regim special
Executivul, în cadrul ședinței din 6 august curent, a aprobat proiectul modificărilor la mai multe hotărâri de Guvern (ce vizează aspecte fiscale și vamale), elabora de către Ministerul Finanțelor în scopul eliminării unor discrepanțe legislative, clarificării unor prevederi și implementării măsurilor care vor facilita activitatea economică și vor asigura o aplicare mai echitabilă a legislației fiscale și vamale.
Astfel, ținând cont de abrogarea lit.d) din art.12 al Legii contabilității și raportării financiare nr.287/2017, care prevede că documentele primare cu regim special se întocmesc conform formularelor tipizate şi se utilizează, inclusiv, în cazul achiziționării activelor şi serviciilor de locațiune de la furnizori cetățeni, din HG nr.294/1998 cu privire la executarea Decretului Președintelui RM nr. 406/1997, va fi exclus borderoul de achiziție a laptelui din Nomenclatorul formularelor tipizate de documente primare cu regim special.
Totodată, se menține borderoul de achiziție a producției din fitotehnie și/sau horticultură și/sau a obiectelor regnului vegetal ca document primar cu regim special, în contextul în care acesta permite identificarea clară a originii produselor achiziționate de la persoane fizice (în special neînregistrate ca agenți economici), ceea ce este esențial în lanțul de aprovizionare și pentru siguranța alimentară. Mai mult ca atât, acest document se utilizează în operațiunile vamale de export, caz în care documentul respectiv asigură o garanție de trasabilitate pentru Serviciul vamal.
Modificările la HG nr.93/2013 pentru aprobarea Regulamentului privind restituirea TVA au drept scop excluderea barierelor birocratice prin comasarea a două cereri privind solicitarea restituirii și de compensare a sumelor TVA confirmate spre restituire în una singură, care va fi procesată în două etape de către Serviciul Fiscal de Stat.
Revizuirea pct.13 din Regulament urmărește reglementarea condițiilor în care subiectul impozabil poate beneficia de restituirea TVA fără efectuarea prealabilă a unui control fiscal, adică în regim simplificat sau accelerat. De asemenea, întru sporirea capacității agenților economici de accesare a lichidităților se propune ajustarea cuantumului sumei TVA supuse restituirii de la 20% la 70%. Plafonul propus doar de 70% este argumentat situației actuale a parametrilor bugetari, or, restituirea TVA în suma totală sau în valoarea mai mare decât cea propusă va putea crea limitări financiare (fluxul negativ a numerarului), riscuri de fraudă și ineficiențe administrative.
Scopul modificării aprobate la HG nr.235/2017 pentru aprobarea Regulamentului privind stingerea obligației fiscale prin compensare și/sau restituirea mijloacelor bănești este de a crea o trasabilitate în materie de restituire a sumelor plătite în plus aferent obligațiilor fiscale ale persoanelor juridice și persoanelor fizice care practică activitate de întreprinzător, între regiuni. Respectiv, prin intervenția respectivă se instituie principiul, precum că sumele plătite în plus, urmează a fi restituite de la bugetul care a beneficiat de aceste sume.
Totodată, este de precizat că în cazul în care bugetul respectiv nu va avea mijloace financiare suficiente pentru restituire, obligația de restituire rămâne valabilă, dar se amână până la disponibilitatea mijloacelor în bugetul corespunzător. Potrivit practicii și cadrului existent, organele fiscale nu pot restitui sume din alt buget decât cel la care s-a făcut plata, cu excepția cazurilor în care legislația prevede în mod expres altfel. Astfel, reglementarea expresă a acestui fapt va asigura menținerea echilibrului și a transparenței în exercitarea bugetară.
De menționat, că modificările aprobate de Guvern, vor intra în vigoare odată cu publicarea în MO.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *
316 views
The date of publishing:
06 August /2025 14:58
Catalogul tematic
Noutăți fiscale | Administrare fiscală
Tags:
stingerea obligației fiscale | restituirea TVA | formular tipizat
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.