News
Cât a exportat Republica Moldova în anul 2023?
În anul 2023 Republica Moldova a exportat mărfuri în valoare de $4048,6 mil., cu 6,5% mai puțin decât în anul 2022, conform datelor publicate de Biroul Național de Statistică.
Astfel, exporturile de mărfuri autohtone, în anul 2023, au constituit $2870,1 mil. (70,9% din total exporturi), fiind în scădere cu 3,2% față de anul 2022. Reexporturile de mărfuri străine (după prelucrare și clasice) s-au cifrat la $1178,5 mil. (29,1% din total exporturi) sau cu 13,7% mai puțin decât în 2022, iar reexporturile de mărfuri după prelucrare au deținut 13,8% în total exporturi, în timp ce reexporturile clasice de mărfuri care nu au suferit transformări esențiale – 15,3%.
În anul 2023 exporturile de mărfuri destinate țărilor Uniunii Europene au constituit $ 2646,8 mil. (cu 4,3% mai mult comparativ cu anul 2022), deținând o pondere de 65,4% în total exporturi, cu 6,8 puncte procentuale mai mult față de anul 2022. Totodată, exporturile de mărfuri destinate țărilor CSI au avut o valoare de $896,9 mil. (cu 14,0% mai puțin în raport cu anul 2022), care echivalează cu o cotă de 22,1% în total exporturi și cu 2,0 p.p mai puțin comparativ cu anul 2022.
Astfel, în anul 2023 principalele țări de destinație a exporturilor de mărfuri din țara noastră au fost: România (35,1% din total exporturi), Ucraina (14,7%), Italia (6,4%), Germania (5,5%), Cehia (4,0%), Federația Rusă (3,6%), Turcia (3,5%), Polonia (3,3%), Bulgaria și Belarus (câte 2,1%), Statele Unite ale Americii (1,5%), Spania (1,4%), Regatul Țarilor de Jos (Netherlands) (1,2%), Ungaria (1,1%), Kazahstan, Grecia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și Franța (câte 1,0%).
Analiza evoluției exporturilor pe țări, în anul 2023 comparativ cu anul 2022 relevă reducerea livrărilor de mărfuri în țări precum: Turcia (-53,3%), Ucraina (-17,3%), Italia (-21,5%), Bulgaria (-39,4%), Federația Rusă (-24,2%), Elveția (-50,0%), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (-35,9%), Regatul Țărilor de Jos (Netherlands) (-26,4%), Portugalia (-69,0%), Irak (-70,5%), Germania (-4,1%), Ungaria (-12,2%). În schimb, s-au majorat exporturile de mărfuri în România (+14,5%), Cehia (+54,6%), Kazahstan (+44,0%), Egipt (de 2,6 ori), Spania (+28,6%), Polonia (+9,2%), Statele Unite ale Americii (+19,7%), Liban (+54,8%), Cipru (+47,9%), Indonezia (de 27,5 ori), Malaesia (de 20,4 ori), Grecia (+21,2%), Croația (de 2,6 ori), Kârgâzstan (de 2,0 ori), Letonia (+58,8%), Lituania (+20,7%).
Totodată, în anul 2023, comparativ cu anul 2022 s-au redus exporturile de petrol, produse petroliere și produse înrudite (-28,9%), grăsimi și uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracționate (-34,0%), semințe și fructe oleaginoase (-27,9%), vehicule rutiere (-36,6%), produse chimice organice (-40,4%), minereuri metalifere și deșeuri de metale (-32,6%), încălțăminte (-33,5%), fire, țesături, articole textile și produse conexe (-12,5%), cereale și preparate pe bază de cereale (-2,0%), îmbrăcăminte și accesorii (-2,8%), articole prelucrate din metal (-18,9%), zahăr, preparate pe bază de zahăr; miere (-27,0%), articole din lemn, exclusiv mobilă (-23,0%).
Pe de altă parte, s-au majorat exporturile de mașini și aparate electrice și părți ale acestora (+17,9%), băuturi alcoolice și nealcoolice (+14,6%), legume și fructe (+6,9%), energie electrică (de 2,1 ori), mașini și aparate specializate pentru industriile specifice (de 2,1 ori), mașini și aparate industriale cu aplicații generale, părți și piese detașate ale acestor mașini (+48,7%), hrană destinată animalelor (+20,6%), materiale plastice sub forme primare (de 2,6 ori), articole din minerale nemetalice (+9,2%), instrumente și aparate, profesionale, științifice și de control (+29,6%), mașini și aparate de birou sau pentru prelucrarea automată a datelor (de 1,6 ori) etc.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
1434 views
The date of publishing:
19 February /2024 08:00
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
UE | export de mărfuri
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.