News

Ce sunt valorile mobiliare de stat și ce avantaje oferă investiția în acest instrument

Valorile mobiliare de stat (VMS) reprezintă unul dintre cele mai sigure instrumente financiare, prin intermediul cărora statul se împrumută de la cetățeni, precizează Ministerul Finanțelor.  Aceste împrumuturi pot fi pe termen scurt (până la un an – bonuri de trezorerie) și pe termen lung (de un an și mai mare – obligațiuni de stat), cu achitarea unei dobânzi.

 

Ce avantaje oferă investiția în VMS?

  • VMS sunt produse financiare cu risc scăzut, deoarece returnarea mijloacelor investite în acestea este garantată de stat;
  • Obligațiunile de stat reprezintă un instrument financiar lichid care poate fi vândut în orice moment;
  • VMS pe termen lung sunt foarte atractive din punct de vedere al câștigului, deoarece oferă o dobândă avantajoasă;
  • VMS sunt instrumente accesibile atât pentru persoanele fizice, cât și pentru cele juridice.

 

Pe piața valorilor mobiliare de stat putem remarca, începând cu 27 septembrie 2023, implementarea cu succes a emisiunii de obligațiuni cu termen de 10 ani, cu o rată anuală a dobânzii fixe de 8,25%, ce oferă investitorilor posibilitatea explorării oportunităților de împrumut pe un termen mai lung.

 

Rata anuală a dobânzii la VMS pe termen lung constituie:

  • pentru 2 ani - 5,50% (în comparație, rata dobânzii la depozitele bancare de la 1 an până la 2 ani este de 4,90%),
  • pentru 5 ani - 6,50% (cel mult 6,12% la depozitele bancare de la 2 la 5 ani).

 

Astfel, ratele anuale ale dobânzii denotă că VMS pe termen lung sunt mai atractive din punct de vedere al profitului.

 

Valorile mobiliare de stat sunt instrumente financiare foarte sigure, deoarece beneficiază de garanția integrală a statului. Din momentul înființării pieței VMS, statul nu a reținut niciodată plata pentru răscumpărarea VMS sau a dobânzilor. Mai mult, începând cu emiterea bonurilor de trezorerie în martie 1995 şi în decursul întregii perioade de funcționare a pieței VMS, în Republica Moldova au fost întreprinse măsuri eficiente în domeniul dezvoltării acestei piețe, bazate pe regularitatea şi transparența emisiunilor, dar și pe menținerea unui nivel de lichiditate corespunzător.

 

De asemenea, statul se orientează spre consolidarea comunicării cu participanții pe piața VMS pentru a evalua sistematic necesitățile investiționale la nivelul pieței și așteptările referitoare la condițiile acesteia.

 

Piața financiară oferă diverse oportunități de investiții, dar înainte de a decide cum doriți să investiți banii, trebuie să identificați care sunt principalele scopuri financiare și, totodată, să evaluați riscurile. Este important să vă informați despre ce oportunități oferă fiecare instrument financiar și să faceți cea mai potrivită alegere în funcție de necesitățile personale.

 

Pentru mai multe detalii despre cum puteți tranzacționa VMS, Ministerul Finanțelor recomandă accesarea Ghidului investitorului în Valori mobiliare de stat.

 

Instituții:

Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova

511 views

The date of publishing:

25 January /2024 08:00

Catalogul tematic

Finanţele publice locale | Noutăți fiscale | Noutăți

Tags:

control de stat | trezoreria | bon de plata | buget și finanțe

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon