News
Certificatul privind sumele TVA nerestituite pentru mărfurile exportate va fi modificat
Serviciul Fiscal de Stat (SFS) a înaintat pentru consultări publice proiectul ordinului pentru modificarea Ordinului SFS nr.131/2017 cu privire la aprobarea Certificatului privind sumele TVA nerestituite pentru mărfurile exportate (Certificat).
Astfel, în condițiile aprobării proiectului în redacția propusă pentru consultări publice, pct. 2 din Ordinul SFS nr. 131/2017 va fi expus în redacție nouă și va stabili că certificatul privind sumele TVA nerestituite pentru mărfurile exportate se eliberează la solicitarea agentului economic, înregistrat ca plătitor al TVA sau a Serviciului Vamal. Certificatul va putea fi solicitat prin una din următoarele opțiuni: pe suport de hârtie - la orice subdiviziune a Serviciului Fiscal de Stat, sau; în format electronic - prin intermediul poştei electronice mail@sfs.md.
La rândul său, solicitarea de către Serviciul Vamal a Certificatului, se va depune în format electronic prin intermediul poștei electronice pe adresa mail@sfs.md.
Odată cu intrarea în vigoare a modificărilor elaborate (la data publicării în Monitorul oficial), pct. 3 din ordin va prevedea că Certificatul privind sumele TVA nerestituite pentru mărfurile exportate se va aproba de către şeful/şeful adjunct al Direcției generale control, în termen ce nu va depăși 3 zile lucrătoare din data depunerii solicitării. Certificatul se va elibera subiectului impozabil cu TVA pe suport de hârtie, sau în format electronic la adresa de e-mail a solicitantului.
Certificatul eliberat pe suport de hârtie se va autentifica prin aplicarea ștampilei SFS. În cazul solicitării Certificatului de către Serviciul Vamal, acesta se va elibera în format electronic la adresa electronică poștală instituțională a organului vamal de la care a parvenit solicitarea.
Propunerile cu privire la îmbunătățirea proiectului vor fi acceptate până la 15 mai anul curent.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
1275 views
The date of publishing:
05 May /2023 09:59
Catalogul tematic
Declarație TVA
Tags:
consultatii publice | TVA
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.