
SFS monitor
Circa 180 contribuabili din domeniul industriei prelucrătoare, monitorizați de SFS. Obligațiile fiscale calculate au crescut cu 10%
Aplicarea Programului de conformare a contribuabililor reprezintă o soluție eficientă pentru sporirea gradului de conformare voluntară, precum și pentru identificarea, prevenirea și sancționarea încălcărilor fiscale, anunță Serviciul Fiscal de Stat.
În acest sens, față de 179 contribuabili care activează în domeniul industriei prelucrătoare au fost aplicate primordial acțiuni de conformare manifestate prin efectuarea a 399 de vizite fiscale în scopul stabilirii datelor de ordin general, inclusiv vizite fiscale cu ieșirea la fața locului în scopul observării directe a activității contribuabilului privind disciplina de casă sau alte aspecte ce vizează administrarea fiscală. Urmare a monitorizării contribuabililor selectați în perioada iulie 2024 - iunie 2025, cifra de afaceri s-a majorat cu 4% comparativ cu perioada similară a anului precedent.
Obligațiile fiscale calculate la Bugetul public național s-au majorat cu 10% comparativ cu perioada similară a anului precedent și constituie 146,3 mil. lei, iar cele achitate - cu 9% și constituie 148,9 mil. lei.
Ponderea impozitelor și taxelor calculate la un leu venit din vânzări constituie 0,1918 lei, cu 38% mai mult comparativ cu perioada similară a anului precedent, iar Ponderea impozitelor și taxelor achitate la un leu venit din vânzări – 0,1916 lei, cu 28% mai mult comparativ cu perioada similară a anului precedent.
Salariu mediu la situația din 30 iunie 2025 constituie 5 940 lei, în creștere cu 23% sau cu 1 118 lei comparativ cu salariu mediu înregistrat la începutul perioadei de conformare, care este în mărime de 4 822 lei.
Serviciul Fiscal de Stat își va orienta în continuare eforturile de a consolida colaborarea cu contribuabilii prin promovarea conformării voluntare, dezvoltarea continuă a sistemului de analiză și evaluare a riscurilor, pentru a susține un mediu economic bazat pe concurență loială și pentru a preîntâmpina cazurile de fraudare a bugetului de stat.
Fii pregătit în cazul unui control fiscal!!! Achiziționează aici ediția „Controlul fiscal. Ghidul antreprenorului”
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *
223 views
The date of publishing:
07 August /2025 08:14
Catalogul tematic
Control fiscal | Obligație fiscală | Administrare fiscală
Tags:
obligaţie fiscală | control fiscal
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.