News

Codul transporturilor rutiere urmează a fi modificat

Pentru utilizarea eficientă a autorizațiilor de transport rutier internațional de mărfuri, anual, începând cu 1 decembrie, în situația în care conform datelor există probabilitatea ca stocul de autorizații să nu fie epuizat până la sfârșitul anului, autorizațiile pot fi trecute dintr-o categorie în alta, fără a ține cont de criteriile de încadrare, prin ordin al conducătorului Agenției Naționale Transport Auto (ANTA), după consultarea prealabilă cu organul central de specialitate.

 

Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a elaborat un proiect de lege pentru modificarea unor acte normative, printre care Codul transporturilor rutiere, având ca scop implementarea prevederilor Cărții Calității CEMT și eficientizarea serviciilor regulate de transport rutier.

 

Conform proiectului, pentru a fi incluși în Consiliul consultativ în domeniul transporturilor rutiere, asociațiile profesionale, organizațiile patronale și organizațiile sindicale, membrii cărora prestează servicii în domeniul transporturilor rutiere și serviciilor conexe, vor prezenta pe propria răspundere, anual, până la data de 15 martie, lista membrilor organizației, precum și datele de contact ale reprezentantului delegat.

 

Asociaţie profesională de profil reprezentativă este o asociaţie obştească formată din reprezentanţi ai persoanelor juridice ce activează în domeniul transporturilor rutiere de mărfuri sau în domeniul transporturilor rutiere de persoane ori în ambele aceste domenii şi ai cărei membri au prestat în decurs de un an un volum de servicii mai mare de 5 % din volumul total de servicii pe ţară în cel putin unul din domeniile menţionate.

 

Totodată, proiectul prevede că la notificarea depusă pentru înregistrarea oficială a operatorului de transport rutier se anexează, următoarele documente:

a) actele persoanei desemnate în calitate de manager de transport rutier şi anume:

 

– contractul individual de muncă din care să rezulte că persoana respectivă este angajată în funcția de manager de transport rutier și obligațiunile acestuia (în copie);

 

– declarația pe propria răspundere privind îndeplinirea condiției de bună reputație;

 

b) declarația pe propria răspundere privind îndeplinirea condiției de capacitate financiară, în cazurile aplicabile, pentru vehiculele rutiere pentru care se solicită extrase din Registrul operatorilor de transport rutier;

 

c) titlul de proprietate sau contractul de locațiune a imobilului care servește drept sediu real şi efectiv;

 

d) certificatele de înmatriculare ale vehiculelor rutiere deținute în proprietate, locațiune sau în leasing şi utilizate de întreprindere, pentru care se solicită extrase din Registrul operatorilor de transport rutier.

 

Conform proiectului, perioada de valabilitate a programului de transport interraional, raional și municipal/local este de 8 ani, care poate fi prelungită prin decizia organului responsabil de aprobare, pe o perioadă ce nu va depăși termenul de 2 ani.

 

În cazul programului de transport internațional, acesta nu are perioadă de valabilitate și se modifică la introducerea sau excluderea unor servicii regulate noi, precum și modificarea celor existente. Termenul de valabilitate a autorizațiilor de transport rutier de persoane prin servicii în trafic internațional este 5 ani, dacă  Acordurile bilaterale din domeniul transportului rutier nu stabilesc un alt termen.

 

 

Programul de transport interraional va fi elaborat de către autoritatea competentă cu consultarea asociațiilor profesionale, organizațiilor patronale și organizațiilor sindicale, membrii cărora deservesc serviciile regulate rutiere naționale, după solicitarea propunerilor de la organele publice locale.

Totodată, programul de transport raional va fi elaborat de către Consiliul raional cu consultarea operatorilor de transport care deservesc serviciile de transport regulat raionale, după solicitarea propunerilor de la primăriile localităților din raion. Programul de transport raional pentru următoarea perioadă va fi elaborat și aprobat cu cel puțin 9 luni până la expirarea programului de transport actual.

 

Programul de transport municipal/ local va fi elaborat de către consiliul municipal/local cu consultarea operatorilor de transport care deservesc serviciile regulate municipale/locale, după organizarea unor consultări publice cu locuitorii municipiului/localității.

 

Programul de transport municipal/local pentru următoarea perioadă va fi elaborat și aprobat cu cel puțin 12 luni până la expirarea programului de transport actual.

 

author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1403 views

The date of publishing:

11 May /2023 08:00

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

ANTA | transport de marfuri

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon