News

Conceptul Sistemului Informațional Integrat al Finanțelor Publice, aprobat

Sistemului Informațional Integrat al Finanțelor Publice (SIIFP) reprezintă totalitatea de resurse și tehnologii informaționale interdependente, de metode și de personal, destinată păstrării, prelucrării și furnizării de informație ce se referă la managementul finanțelor publice ale Republicii Moldova. Acesta este structurat în mai multe nivele, cu acces centralizat la resursele, aplicațiile și serviciile informaționale din cadrul Ministerului Finanțelor.

 

În cadrul ședinței Guvernului din 10 mai anul curent, cabinetul de miniștri a aprobat Conceptul SIIFP implementarea căruia va asigura o infrastructură informațională unificată în domeniul finanțelor publice ale RM, creată prin integrarea tuturor resurselor informaționale ale MF, într-un sistem informațional centralizat cu o configurație unificată și prin asigurarea unui acces sigur și fiabil la aplicațiile și resursele acestuia.

 

Totodată, sistemul urmărește introducerea unui mecanism modern de prelucrare a datelor și conexiune electronică a Ministerului Finanțelor cu Serviciului Fiscal de Stat, Serviciului Vamal, Casa Națională de Asigurări Sociale, Compania Națională de Asigurări în Medicină, Banca Națională a Moldovei și băncile comerciale. 

 

De asemenea, SIIFP este un instrument de management financiar automatizat integrat pentru a spori eficacitatea și transparența gestionării resurselor publice prin centralizarea sistemului de gestionare a proceselor bugetului public național, și anume: planificarea, executarea, evidența contabilă, raportarea bugetară și financiară, monitorizarea datoriei sectorului public/datoriei de stat de stat și a procesului de achiziții publice, controlul intern managerial și auditul intern în sectorul public, precum și stocarea și analiza informației.

 

La sistem vor fi conectate subdiviziunile autorităților administrației publice centrale și locale, instituțiile bugetare și instituțiile publice la autogestiune. Conexiunea electronică cu alte autorități publice, pentru consumul de date din cadrul SIIFP, va avea loc exclusiv prin intermediul platformei de interoperabilitate (MConnect), în conformitate cu dispozițiile actelor normative în domeniul schimbului de date și al interoperabilității.

 

SIIFP din cadrul Ministerului Finanțelor are anumite funcții distincte și anume: pregătirea și aprobarea bugetului, gestionarea alocațiilor bugetare, gestionarea angajamentelor, gestionarea plăților și încasărilor, gestionarea fluxurilor de numerar, evidența contabilă și raportarea financiară, monitorizarea datoriei sectorului public/datoriei de stat și a procesului de achiziții publice, controlul intern managerial și auditul intern în sectorul public, precum și stocarea și analiza informației.

 

Prin înregistrarea informațiilor într-un sistem integrat care utilizează valori comune, utilizatorii SIIFP vor putea accesa sistemul și extrage informațiile specifice de care au nevoie pentru a îndeplini diferite funcții și sarcini, precum și posibilitatea de a genera rapoarte. Utilizatorii din cadrul Ministerului Finanțelor și cei din cadrul autorităților publice centrale, autorităților publice locale, instituții bugetare și publice la autogestiune vor avea acces la SIIFP, precum și vor beneficia de un program de date privind tranzacțiile în timp real și de o legătură electronică modernă, cu un schimb de date între aceștia.

 

Pentru Ministerul Finanțelor, alte ministere, agenții de stat și alte instituții bugetare, precum și pentru unitățile administrative teritoriale ale Republicii Moldova, în afară de procesele de afaceri enumerate mai sus, sistemul informațional va furniza și funcțiile de evidență contabilă și generarea rapoartelor trezoreriale.

 

Hotărârea Guvernului cu privire la aprobarea Conceptului va intra în vigoare la data publicării în MO.

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova

982 views

The date of publishing:

11 May /2023 08:00

Domeniu:

Servicii electronice

Tags:

finante publice | sistem informaţional

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon