News

Condițiile și consecutivitatea urmăririi de către SFS a datoriei debitoare

 

Una din modalitățile de executare silită prevăzute de Codul fiscal este urmărirea datoriei debitoare. Astfel, Serviciul Fiscal de Stat (SFS) este în drept să urmărească creanțele pe care le are contribuabilul restanțier față de debitorii acestuia, iar sumele executate silit să fie transferate pentru stingerea restanțelor către buget.

 

În ediția din august a „monitorului fiscal FISC.md” care va ieși din tipar în zilele imediat următoare va fi publicat articolul „Creanțele contribuabilului față de debitori, inclusiv din străinătate, pot fi urmărite de SFS”, elaborat de Valeria Sorocean, în care autorul analizează condițiile și consecutivitatea urmăririi datoriei debitoare.

 

Totodată, deținătorii unui abonament al revistei vor avea posibilitatea să afle și ce modalități de executare silită a obligației fiscale aplică SFS, inclusiv, în cazul în care debitorul este o persoană din străinătate.

 

În rubrica „Consultații juridice” sunt publicate încă două articole elaborate de Valeria Sorocean, și anume: „Auditorii, persoanele care acordă servicii contabile și de consultanță fiscală: entități raportoare în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor” și „Comunicarea actelor de către  SFS prin intermediul poștei electronice. Modificările în vigoare din 2023”.

 

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

485 views

The date of publishing:

03 August /2023 08:00

Domeniu:

Noutăți

Tags:

datorie debitoare

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon