News

Consultații publice: Codul-model de guvernanță corporativă al întreprinderii de stat

Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării a înaintat pentru consultări publice proiectul Codului de guvernanță corporativă pentru întreprinderile de stat (în continuare - Cod), elaborat întru executarea Planului Național de dezvoltare pentru anii 2023-2025, aprobat prin HG nr.89/2023, prevederilor Strategiei cu privire la administrarea proprietății de stat în domeniul întreprinderilor de stat și societăților comerciale cu capital integral sau majoritar de stat 2023-2030, aprobată prin HG nr.911/2022, precum și întru realizarea Agendei de Asociere RM-UE 2021-2027.

 

Proiectul Codului reprezintă un ansamblul de reguli care guvernează sistemul de administrare şi control în cadrul unei întreprinderi de stat, raporturile dintre fondator/acționari/asociați (inclusiv reprezentarea statului), dintre consiliul, directori, şi alte persoane interesate care urmează să asigure un management eficient, responsabil și transparent.

 

În condițiile aprobării proiectului în redacția propusă, Codul va fi structurat în mai multe capitole: capitole Cadrul general de desfășurare a activității întreprinderii; Drepturile acționarilor, inclusiv drepturile specifice ale autorității publice a statului in calitate de acționar/asociat; Organele de conducere; Organele de control; Politica de remunerare a persoanelor cu funcții de răspundere; Conflictul de interese; Auditul, controlul intern și managementul riscului;  Raportare și transparență etc.

 

Conform proiectului, întreprinderea va prezenta situaţiile financiare fondatorului şi Serviciului situaţiilor financiare. Întreprinderea, în calitate de entitate mijlocie/entitate mica, va fi obligată să prezinte situaţii financiare anuale proprii şi consolidate în termen de 90 de zile următoare anului de gestiune. La rândul său, întreprinderea - entitate de interes public va prezenta situaţii financiare semianuale proprii pentru primul semestru în termen de 30 de zile următoare semestrului de gestiune; situaţii financiare anuale proprii şi consolidate în termen de 120 de zile următoare anului de gestiune. De asemenea, se va întocmi raport anual al întreprinderii conform prevederilor1 art.18 alin.(2) din Legea nr. 246/2017 cu privire la întreprinderea de stat şi întreprinderea municipală. Situațiile financiare și raportul anual al întreprinderii, conform Codului, urmează a fi verificate de un auditor independent.

 

Se propune ca dispozițiile Codului să fie revizuite și completate periodic conform cerințelor legislației în vigoare.  Proiectul stabilește că monitorizarea implementării Codului va fi asigurată de Consiliul întreprinderii. Anual, întreprinderea va întocmi o Declarație de guvernanță corporativă care va fi parte componentă a raportului anual al întreprinderii, inclusiv a conducerii (conform Anexei la Cod).

 

Proiectul mai prevede că Declarația de guvernanță corporativă va indica modul în care întreprinderea s-a conformat sau s-a abătut de la prevederile Codului și va răspunde la următoarele întrebări: care sunt motivele abaterii de la anumite prevederi din prezentul Cod; cum a fost luată decizia de a se abate de la anumite prevederi din prezentul Cod; dacă abaterea este limitată în timp, când se preconizează că întreprinderea se va conforma; dacă este cazul, măsura luată în locul conformării și explicația în ce fel măsura respectivă atinge obiectivul Codului în ansamblu, sau să clarifice modul în care aceasta contribuie la o bună guvernanță corporativă a întreprinderii.

 

Proiectul hotărârii Guvernului cu privire la aprobarea Codului stabilește că autoritățile administrației publice centrale (care exercită funcția de fondator/acționar/asociat), în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a hotărârii, vor asigura aprobarea Codului de guvernanță corporativă de către  întreprinderile de stat, care fac parte din categoria entităților de interes public, entităților mari sau entităților mijlocii, în corespundere cu legislația contabilă. Totodată, Pentru alte categorii de entități decât cele menționate supra, aprobarea Codul va fi cu titlu de recomandare.

 

---------------------------

 

1 Legea nr. 246/2017 cu privire la întreprinderea de stat şi întreprinderea municipală

 

Articolul 18. Dezvăluirea informației

(2) Raportul anual al întreprinderii va fi plasat pe pagina web în termen de 4 luni de la sfîrșitul fiecărui an de gestiune și va conține cel puţin:

a) informația despre numărul personalului întreprinderii, despre locurile de muncă nou-create și salariul mediu lunar pe întreprindere. Salariile persoanelor cu funcții de conducere (fondatori, membri ai consiliilor de administrație, administratori, membri ai comisiei de cenzori) vor fi indicate separat;

b) informația privind membrii organelor de conducere și control ale întreprinderii, funcția deținută (președinte/membru), mărimea indemnizației stabilite de fondator, precum și denumirea întreprinderilor în care aceștia reprezintă concomitent interesele statului/unității administrativ-teritoriale;

c) situaţiile financiare anuale;

d) informația privind asistența financiară de care beneficiază întreprinderea, garanțiile oferite de Guvern/autoritățile administrației publice locale/Comitetul executiv al Găgăuziei, angajamentele financiare și obligațiile asumate de întreprindere;

e) rezultatele controalelor efectuate de către organele de control;

f) raportul conducerii, care va include

– date privind realizarea indicatorilor financiari de performanță stabiliți pentru întreprindere, inclusiv pentru filialele acesteia, dacă ele există

– date privind realizarea indicatorilor nefinanciari de performanță relevanți pentru activitatea întreprinderii

– descrierea activităților de bază, inclusiv din domeniul cercetării și dezvoltării

– descrierea evenimentelor care au afectat activitatea întreprinderii, inclusiv a tranzacțiilor cu conflict de interese

– descrierea riscurilor şi incertitudinilor cu care se confruntă întreprinderea și atenuarea impactului acestora

– informația referitoare la respectarea cerințelor privind protecția mediului înconjurător

– informația privind existența filialelor întreprinderii

– perspectivele de dezvoltare a întreprinderii şi oportunităţile profesionale ale angajaţilor.

 

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

555 views

The date of publishing:

10 July /2023 07:58

Domeniu:

Noutăți

Tags:

management corporativ | intreprindere de stat

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon