
În practică se întâlnesc situații, când o companie furnizează mărfuri unei instituții care este finanțată de la buget, iar plata pentru bunurile livrate se efectuează cu întârziere. Din acest motiv, furnizorul nu reușește să achite în termen obligațiile fiscale, fapt pentru care i se aplică majorări de întârziere (penalități). Aici apare întrebarea: există posibilitatea neaplicării (necalculării) penalității în aceste circumstanțe și ce urmează să întreprindă contribuabilul în acest scop?
În ediția din octombrie a revistei „monitorul fiscal FISC.md” care va ieși recent din tipar, va fi publicat articolul „Anularea majorării de întârziere în cazul datoriei instituției finanțate de la buget față de contribuabil”, elaborat de Igor Cebotarenco, în care autorul informează că conform prevederilor legislației în vigoare, contribuabilii care efectuează cheltuieli compensate de la buget prin finanţare directă ori care furnizează mărfuri, execută lucrări şi/sau prestează servicii instituţiilor finanţate de la buget, beneficiază de dreptul la neaplicarea (necalcularea) majorării de întârziere (penalității) pentru perioada existenţei datoriei faţă de contribuabil la obligaţiile fiscale.
Aplicarea acestor prevederi prezintă avantaje incontestabile pentru contribuabili, în mod special în cazul celor care se confruntă cu dificultăți financiare, prin reducerea poverii contribuabilului în partea ce ține de achitarea penalităților.
Din articolul publicat în nr. 6 (83) a revistei, deținătorii unui abonament al „monitorului fiscal FISC.md” vor afla, care sunt principalele aspecte privind modul și condițiile de aplicare a prevederilor nominalizate supra.
Institutions:
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
1401 views
The date of publishing:
06 October /2023 07:58
Catalogul tematic
Noutăți
0 comments
New account
Repeat password *
Sign in
Sign in can be to do with e-mail adresss or login
E-mail/Login *
Password *