News
Delegarea salariaților în străinătate : ce modificări au fost aprobate de Guvern
Cabinetul de miniștri a aprobat în ședința de astăzi, 7 iunie, un proiect de hotărâre de Guvern ce conține mai multe modificări la Regulamentul cu privire la delegarea salariaților entităților din Republica Moldova (aprobat prin HG nr. 10/2012).
Astfel, delegarea în străinătate a membrilor Guvernului, a conducerii Cancelariei de Stat și a directorilor generali ai altor autorităţi administrative centrale se efectuează după coordonarea prealabilă cu Prim-ministrul. Entitatea delegatară informează misiunile diplomatice respective ale Republicii Moldova prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene.
Totodată, delegarea în străinătate a secretarilor de stat, a secretarilor generali ai ministerelor și a secretarilor generali adjuncți ai ministerelor se efectuează după coordonarea prealabilă cu ministru, iar delegarea în străinătate a directorilor generali adjuncți ai altor autorităţi administrative centrale se efectuează după coordonarea prealabilă cu conducătorul/directorul general al autorităţii administrative respective. În ambele cazuri, entitatea delegatară informează Cancelaria de Stat și misiunile diplomatice respective ale Republicii Moldova prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene.
De asemenea, proiectul prevede completarea categoriilor de salariați delegați pentru stabilirea normelor de diurne și plafoanelor de cazare din anexa nr.1 la Regulament, în categoria a II-a (lit.b) fiind incluși secretarii generali adjuncți ai Parlamentului, secretarii generali adjuncți ai Guvernului, secretarii generali adjuncți ai Aparatului Președintelui Republicii Moldova, secretarii generali ai ministerelor, secretarii generali adjuncți ai ministerelor și directorii generali adjuncți ai altor autorităţi administrative centrale.
Scopul proiectului constă în revizuirea mecanismului de delegare a categoriilor de personal menționate, precum și adaptarea acestuia la specificul ierarhizării funcțiilor și proceselor actuale.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
1062 views
The date of publishing:
07 June /2023 10:40
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
salariati
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.