SFS monitor
Directorul adjunct al SFS, Petru Griciuc a participat la o discuție cu reprezentanții sectorului contabilitate și audit
Directorul adjunct al Serviciului Fiscal de Stat, Petru Griciuc a participat la evenimentul „Business talks” cu tematica „Provocările sectorului Contabilitate și Audit”, organizat de vicepremierul, ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba. La eveniment au participat specialiștii din domeniul contabilitate și audit.
În debutul evenimentului, directorul adjunct a făcut o retrospectivă a principalelor modificări la Codul fiscal pentru anul 2023, la capitolul impozitul pe venit.
De asemenea, directorul adjunct al SFS a menționat că, autoritatea fiscală acordă o atenție sporită comunicării cu contribuabilii și pune accent pe oferirea asistenței și consultanței fiscale, în vederea creării condițiilor favorabile pentru conformarea voluntară la respectarea legislației de către aceștia. „În acest sens, SFS organizează și desfășoară seminare de instruire pentru contribuabili, precum și pentru angajații autorității. Această activitate are un caracter continuu și urmează a fi intensificată”, a adăugat directorul adjunct al SFS.
Suplimentar, reprezentantul SFS a anunțat că autoritatea fiscală depune efort pentru digitalizarea serviciilor și proceselor fiscale, aceasta fiind una din prioritățile de modernizare a administrației fiscale la cele mai înalte standarde.
La rândul lor, participanții la eveniment au prezentat viziunea proprie asupra modificărilor operate în legislație, carențele identificate și au prezentat propuneri de îmbunătățire a cadrului normativ în vigoare, întru eficientizarea interacțiunii dintre organele statului și mediul de afaceri.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
815 views
The date of publishing:
28 April /2023 09:04
Catalogul tematic
Activitatea SFS
Tags:
Audit | Contabilitate | activitatea sfs
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.