Documents and comments
Noul Regulament cu privire la modul de evidență și sigilare a ECC
Regulamentul cu privire la modul de evidență și sigilare a echipamentelor de casă și de control (în continuare - Regulament), aprobat prin Ordinul SFS nr. 632 din 18 decembrie 2020 și publicat astăzi, 31 decembrie, în MO al RM (nr. 372-382, art. 1458) a fost elaborat în scopul executării pct. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 141/2019 cu privire la aplicarea echipamentelor de casă și de control la efectuarea decontărilor, cât și în legătură cu situația epidemiologică a infecției COVID-19, instituită de către Comisia națională extraordinară de sănătate publică și Comisiile extraordinare de sănătate publică ale autorităților locale.
Conform prevederilor noului Regulament, este modificat modul de înregistrare a echipamentelor de casă și de control (în continuare - ECC) la Serviciul Fiscal de Stat (în continuare SFS), modul de fiscalizare și sigilare a mașinilor de casă și de control/imprimantelor fiscale (în continuare MCC/IF), modul de expediere a MCC/IF la reparație.
Astfel, dacă anterior contribuabilul înregistra ECC la subdiviziunile SFS în a căror raze teritoriale de deservire erau amplasate unitățile structurale care erau dotate cu aceste ECC, conform prevederilor noi contribuabilul care, conform actelor normative în vigoare, are obligația să folosească ECC la decontările bănești în numerar/sau prin alt instrument de plată, înregistrează ECC la subdiviziunile SFS în a cărui rază teritorială de deservire își are sediul stabilit în documentele de constituire.
Persoanele fizice ce desfășoară activități independente înregistrează ECC la subdiviziunea SFS în a cărui rază teritorială de deservire își are adresa de domiciliu/ reședință.
Anterior contribuabilul, pentru a înregistra ECC, urma să depună cererea cu anexarea documentelor respective direct la sediul SFS și să prezinte ECC pentru a fi fiscalizat și sigilat prin aplicarea sigiliului fiscal.
Conform noilor prevederi, pentru a înregistra ECC contribuabilul urmează să depună la SFS doar o cerere. Prin urmare, s-au extins metodele de depunere a cererilor pentru înregistrarea ECC.
Astfel, contribuabilul poate depune cerere:
- personal sau prin intermediul unui reprezentant împuternicit conform legii, direct la sediul subdiviziunii SFS,
- prin scrisoare recomandată,
- prin intermediul SIA „MEV”,
- prin posta electronică (sub formă de document electronic cu semnătura electronică avansată calificată, prin intermediul mijloacelor electronice de comunicare).
Subdiviziunea SFS examinează cererea privind înregistrarea ECC (inclusiv prin contrapunerea informației din cerere cu datele din SISFS /altor autorități etc.) și acceptă sau refuză înregistrarea ECC și asigură înregistrarea ECC în ziua primirii cererii, dar nu mai mult de 3 zile lucrătoare din data primirii cererii.
În cazul acceptării înregistrării ECC, subdiviziunea SFS perfectează Cartela de înregistrare a ECC și înmânează sau expediază contribuabilului sau reprezentantului acestuia conform art. 1291 din Codul fiscal. Copia Cartelei de înregistrare a echipamentului de casă și de control în aceeași zi se transmite pe poșta electronică către centrul de asistență tehnică cu care contribuabilul a încheiat contractul privind asistența tehnică pentru MCC/IF sau furnizorului sistemului informatic, după caz.
În parte ce ține de fiscalizarea și sigilarea MCC/IF, menționăm că acestea acțiuni vor fi efectuate de către centrele de asistență tehnică, iar fiscalizarea sistemelor informatice cu sau fără dispozitive electronice destinate pentru înregistrarea operațiunilor de casă, fără imprimante fiscale vor fi fiscalizate de către furnizorii sistemelor informatice.
Totodată, MCC/IF vor fi sigilate de către centrele de asistență tehnică prin aplicarea sigiliilor furnizorului pe carcasa mașinii de casă și de control atât în locurile prevăzute pentru aplicarea sigiliului furnizorului, cât și în locurile prevăzute pentru aplicarea sigiliului fiscal.
Astfel, conform procedurii noi Centrul de asistență tehnică în termen de o zi din data primirii copiei Cartelei de înregistrare a echipamentului de casă și de control:
1) fiscalizează MCC/IF;
2) perfectează Registrul de evidență a serviciilor de asistență tehnică pentru MCC/IF și lipește în acesta bonul de casă emis de MCC/IF la fiscalizarea MCC/IF;
3) perfectează Registrul de evidență a echipamentelor de casă și de control cu atașarea în SIA „MEV” a copiei bonul de casă emis de MCC/IF la fiscalizarea MCC/IF și copiei Cartelei tehnice (pașaportul) MCC/IF;
4) eliberează contribuabilului:
- MCC/IF;
- contractul privind asistența tehnică pentru MCC/IF;
- Cartea tehnică (pașaportul) MCC/IF;
- Registrul de evidență a serviciilor de asistență tehnică pentru MCC/IF;
- Registrul MCC/IF;
- Instrucțiunile de folosire, instalare, exploatare, întreținere a MCC/IF.
Furnizorul sistemului informatic, în termen de o zi din data primirii copiei Cartelei de înregistrare a echipamentului de casă și de control:
1) introduce în sistemul informatic și/sau dispozitivul electronic numărul de înregistrare atribuit de SFS;
2) perfectează Registrul de evidență a echipamentelor de casă și de control cu atașarea în SIA „MEV” a copiei documentului fiscal emis de sistemul informatic la fiscalizarea ECC;
3) eliberează contribuabilului documentul fiscal emis de sistemul informatic la fiscalizarea ECC, care se păstrează la contribuabil.
Cu referire la schimbarea în MCC/IF a adresei sediului/unității structurale unde este amplasat ECC sau a radia din evidență a ECC comunicăm că contribuabilul va adresa la centrul de asistență tehnică sau la furnizorul sistemului informatic.
Ulterior, în termen de o zi lucrătoare din data reprogramării în ECC a adresei sau în cazul radierii ECC din evidență în termen de 3 zile lucrătoare, contribuabilul va depune la subdiviziunea SFS notificarea privind schimbarea în ECC a adresei sediului/unității structurale unde este amplasat ECC sau notificarea privind radierea din evidență a ECC cu anexarea copia raportului periodic scurt din memoria fiscală a MCC/IF pe perioada de funcționare a memoriei fiscale sau copia raportului periodic scurt din sistemul informatic pe perioada utilizării sistemului informatic.
Subdiviziunile SFS în ziua primirii notificării, dar nu mai mult de 3 zile lucrătoare din data primirii acesteia, va examina notificarea și va perfecta cartela de înregistrare a ECC sau cartela de radiere din evidență a ECC și va înmâna sau expedia contribuabilului sau reprezentantului acestuia conform art. 1291 din Codul fiscal.
Este de menționat faptul că depistarea, de către subdiviziunea SFS, că cererea/notificarea este incompletă sau conține date neveridice în informația declarată de solicitant servește drept temei pentru refuzul înregistrării ECC, schimbării în ECC a adresei sediului/unității structurale unde este amplasat sau radierii din evidență a ECC.
Înaintea emiterii refuzului solicitantului i se va comunica prin notificare conform art. 1291 din CF, asupra neajunsurilor și i se va acorda un termen pentru înlăturarea neajunsurilor, ce nu va depăși 5 zile lucrătoare din data recepționării notificării. În cazul în care solicitantul nu înlătură neajunsurile în termenul acordat, subdiviziunea SFS va refuza înregistrarea ECC, schimbarea în ECC a adresei sediului/unității structurale unde este amplasat sau radierea din evidență a ECC, care va fi comunicată contribuabilului, conform art. 1291 din CF.
După înlăturarea cauzelor ce au servit temei pentru refuzul, contribuabilul poate depune o nouă cerere/ notificare, care se examinează în modul stabilit.
Cu privire la asistență tehnică pentru MCC/IF, menționăm că anterior expedierea la reparație a MCC/IF defectate, precum și primirea acesteia de la reparație se efectua prin intermediul SFS.
Conform prevederilor noului Regulament pentru expedierea MCC/IF la reparație contribuabilul prezintă centrului de asistență tehnică:
1) Registrul MCC/IF;
2) Registrul de evidență a serviciilor de asistență tehnică pentru MCC/IF;
3) MCC/IF care se expediază la reparație (sau, după caz, asigură deplasarea specialistului CAT la locul instalării MCC/IF).
Centrul de asistență tehnică:
1) va verifica corespunderea elementelor de identificare ale sigiliilor de protecție aplicate pe carcasa MCC/IF, cu cele consemnate în Registrul de evidență a serviciilor de asistență tehnică pentru MCC/IF;
2) va repară MCC/IF;
3) va sigila MCC/IF (aplicarea sigiliului furnizorului).
4) va întocmi note în:
- a) Registrul de evidență a serviciilor de asistență tehnică pentru MCC/IF;
- b) Condica de înregistrare a MCC/IF recepționate/ restituite de către centrul de asistență tehnică;
5) va restitui contribuabilului:
- Registrul MCC/IF;
- Registrul de evidență a serviciilor de asistență tehnică pentru MCC/IF;
- MCC/IF.
Concomitent în timpul acordării asistenței tehnice, conform contractului, furnizorul/ centrul de asistență tehnică care deține autorizația de competență tehnică pentru modelul MCC/IF respectiv verifică integritatea sigiliilor aplicate anterior. În cazul în care se observă uzura fizică (destrămarea marginilor, rupturi pe linia capac-soclu MCC/IF, fără urme de acces la elementele interioare etc.) a sigiliilor aplicate anterior, acesta are obligația de a aplica alt sigiliu pe carcasa MCC/IF.
În cazul în care utilizatorul MCC/IF, de sine stătător, observă uzura fizică (decolorarea, destrămarea marginilor, rupturi pe linia capac-soclu MCC/IF, fără urme de acces la elementele interioare etc.) a sigiliilor aplicate pe MCC/IF, acesta are obligația să se prezinte la centrul de asistență tehnică pentru a aplica alt sigiliu pe carcasa MCC/IF.
Totodată în cadrul contractului de asistență tehnică în vigoare, centrul de asistență tehnică are obligația să repună în funcțiune (să repare) MCC/IF în cel mult 48 de ore de la momentul adresării.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
5096 views
The date of publishing:
31 December /2020 12:02
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
ECC | regulament | MCC
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.