News
Abolirea „secretului offshore”, susținută conceptual de Guvern
Proiectul are ca scop abolirea „secretului offshore”, pentru a asigura o transparență maximă a societăților comerciale de pe teritoriul Republicii Moldova, prin crearea unor precondiții ca lista beneficiarilor efectivi ai tuturor companiilor cu fondatori în jurisdicții netransparente să fie publică.
Astfel, în Registrul de Stat ar putea fi incluse informații privind numele, prenumele și IDNP-ul, precum și adresa domiciliului, numărul de telefon și alte date relevante ale beneficiarilor efectivi ce dețin/controlează în ultimă instanță o persoană fizică/juridică sau beneficiar al unei societăți de investiții sau administrator al societății de investiții ori persoană în al cărei nume se desfășoară o activitate/se realizează o tranzacție sau deține, direct sau indirect, dreptul de proprietate sau de control asupra a cel puțin 25% din acțiuni sau din dreptul de vot al persoanei juridice sau asupra bunurilor aflate în administrare fiduciară.
Responsabilă de implementarea prevederilor proiectului va fi Agenția Servicii Publice.
În avizul Guvernului sunt incluse mai multe propuneri pentru îmbunătățirea proiectului, inclusiv introducerea unor norme de sancționare în cazul nerespectării prevederilor legislației cu privire la beneficiarul efectiv, ceea ce ar garanta colectarea unei informații corecte și actuale, precum și precizarea unor sintagme ce lasă loc de interpretări.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *
877 views
The date of publishing:
19 October /2021 07:58
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
secret | off-shore | abolire | proiect de lege
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.