News

Achităm primele AOAM cu reduceri

Compania Națională de Asigurări în Medicină deja oferă posibilitatea achitării  primei de asigurare medicală obligatorie (PAM) în sumă fixă pentru anul 2022. Astfel, persoanele care au obligația de a se asigura în mod individual în sistemul AOAM pot beneficia de reduceri în mărime de 50%, 60% sau 75% din valoarea integrală a PAM (valoarea acesteia constituie 4056 lei) în cazul în care vor achita, până pe 31 martie inclusiv, prima de asigurare.
 
Amintim contribuabililor:

 

  • proprietarii de teren agricol beneficiază de reduceri de 75% şi achită 1014 lei;
  • persoanele fizice care desfăşoară activitate independentă în domeniul comerţului cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu mărfuri supuse accizelor, beneficiază de reduceri de 60% şi vor plăti 1622,40 lei;
  • fondatorii de întreprindere individuală, deţinătorii de patentă, arendaşii, arendatorii, persoanele fizice care desfășoară activități în domeniul achizițiilor de produse din fitotehnie și/sau horticultură și/sau de obiecte ale regnului vegetal, alţi cetăţeni care nu sunt angajaţi şi nu sunt asiguraţi de Guvern, cetăţenii străini cu drept de şedere provizorie în Republica Moldova vor achita 2 028 de lei, ceea ce reprezintă 50% din PAM;
  • mediatorii, notarii, avocaţii, executorii judecătoreşti, experţii judiciari care activează în cadrul unui birou de expertiză judiciară, interpreţii, traducătorii şi administratorii autorizaţi, indiferent de forma juridică de organizare a activităţii, neangajaţi, care au obţinut atestat, licenţă sau autorizaţie în modul stabilit de lege, persoanele neangajate care exercită independent profesiunea de medic de familie vor achita prima în mărime integrală.

 

Achitarea PAM, inclusiv de către categoriile de persoane care au obligația de a achita prima în mărime integrală, poate fi efectuată prin intermediul Serviciului guvernamental de plăţi electronice MPay, băncilor comerciale sau la ghişeele oficiilor poştale.

 

Doritorii de a achita prima cu cardul bancar sau de pe un dispozitiv conectat la internet urmează să acceseze pagina mpay.gov.md, să selecteze câmpul „Alege serviciul”, să aleagă serviciul „Prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă fixă”, să introducă datele solicitate în formular, după care să urmeze paşii necesari, în funcţie de modalitatea de achitare. În cazul plăţii prin MPay nu e nevoie ca dovada achitării să fie prezentată Serviciului teritorial de relaţii cu beneficiarii al CNAM.

 

Statutul de persoană asigurată în mod individual este acordat de CNAM din data achitării primei AOAM în sumă fixă, însă nu mai devreme de 1 ianuarie şi este valabil până pe 31 decembrie 2022.

 

Întrebările ce țin de achitarea PAM în sumă fixă pot fi adresate Serviciului telefonic Info CNAM – 0800 99999 (apel gratuit atât din reţeaua fixă, cât şi mobilă) sau prin e-mail - suport@cnam.gov.md. Reprezentanţii CNAM vă stau la dispoziţie zilnic, între orele 08:00-17:00, oferindu-vă tot sprijinul informational, reiterează autoritatea.


via | www.cnam.md

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Compania Naţională de Asigurări în Medicină a RM

1490 views

The date of publishing:

04 January /2022 07:54

Catalogul tematic

Asigurare obligatorie de asistenţă medicală | Noutăți

Tags:

pam | AOAM | suma fixa | reducere | CNAM

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon