News

Acordarea pensiei de dizabilitate necesită stagiu de cotizare

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a elaborat proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 156/1998 privind sistemul public de pensii, în scopul aducerii în concordanță a legi prenotate cu Hotărârile Curții Constituționale nr. 29 din 22 noiembrie 2018 și nr. 19 din 24 septembrie 2019 privind controlul constituționalității unor prevederi din Legea nr. 156 din 14 octombrie 1998 privind sistemul public de pensii. La data de 22 noiembrie 2018, Curtea Constituțională a recunoscut constituțional tabelul nr. 1 din alin. (1) al art. 20 din Legea nr. 156/1998 privind sistemul public de pensii, în măsura în care dreptul la pensia de dizabilitate în cazul unei dizabilități severe provocate de o afecțiune generală se acordă în funcție de stagiul de cotizare efectiv realizat. În acest context, proiectul de lege propune completarea art. 20 din Legea nr. 156/1998 cu un alin. (11), potrivit căruia asiguratul încadrat într-un grad de dizabilitate severă cauzată de o afecțiune generală, beneficiază de pensie de dizabilitate în raport cu stagiul de cotizare efectiv realizat, dar nu mai puțin de 2 ani. Proiectul de lege propune, de asemenea, asimilarea stagiului de cotizare perioadei de îngrijire a persoanei cu dizabilitate severă de către unul dintre părinți, tutore, curator, până la angajarea acestuia în funcția de asistent personal, indiferent de vârsta persoanei cu dizabilități severe.


via | msmps.gov.md

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Ministerul Sănătăţii

1963 views

The date of publishing:

11 November /2019 14:30

Catalogul tematic

Asigurare socială de stat | Noutăți

Tags:

pensie | dizabilitati | stagiu de cotizare | monitorul.fisc.md

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon