News

Acordul dintre Moldova și Germania privind securitatea socială, consolidat

Guvernul a aprobat semnarea a două Înțelegeri administrative pentru aplicarea Acordului dintre Republica Moldova și Republica Federală Germania privind securitatea socială, semnat la Chișinău la 12 ianuarie 2017 și înaintat de executiv Parlamentului pentru ratificare. Acordul prevede că cetăţenii RM, care au desfăşurat o activitate temporară de muncă în Germania, la atingerea vârstei de pensionare vor putea beneficia de pensie din acest stat. Totodată, pe perioada de activitate, moldovenii vor fi asiguraţi, după caz, cu pensii de dizabilitate, cauzate de boli obişnuite, de accidente de muncă sau boli profesionale, și de pensii de urmaş. Fiecare stat contractant va achita partea de pensie calculată proporţional perioadei de asigurare, realizate pe teritoriul propriu, aplicând legislaţia naţională în domeniu. În opinia Guvernului RM, prevederile Acordului vor crea condiţii favorabile pentru ca cetăţenii plecaţi peste hotare să revină în țară, beneficiind de pensie din ambele state. Înțelegerea administrativă este un instrument secundar,ce are drept scop concretizarea condițiilor de implementare a Acordului. Proiectele ambelor Înțelegeri administrative care urmează a fi semnate pot fi consultate în ediția Monitorului Oficial din 20 octombrie curent. Astfel, proiectul Înțelegerii administrative pentru aplicarea Acordului dintre RM și RFG privind securitatea socială determină instituțiile competente și organizațiile de legătură ale statelor contractante, precum și modalitate de colaborare a acestora. Este vorba, din partea Republicii Moldova, de Casa Națională de Asigurări Sociale și, din parte Germaniei, de instituțiile competente ale acestei țări. De asemenea, sunt nominalizate documentele, care trebuie să le depună solicitanții pentru a beneficia de pensie sau alte prestații sociale, termenele de depunere a acestor documente, precum și instituțiile, care vor achita prestațiile în cauză. Înțelegerea administrativă relevă modalitățile de comunicare, de schimb de informație și de documente dintre instituțiile celor două state la stabilirea dreptului la prestații sociale, astfel ca persoana beneficiară să fie scutită de necesitatea de a se deplasa în statul respectiv. Aceste proceduri se vor efectua prin sistemele informaționale ale instituțiilor, implicate în realizarea prevederilor Acordului. Ce-a de doua Înțelegere administrativă, semnarea căreia a fost aprobată de Guvern, va fi încheiată între organismele de legătură pentru asigurarea de accidente de muncă și boli profesionale. Astfel, organismele de legătură sunt CNAS, Asigurarea Socială de Stat Germană pentru Accidente (DGUV), organismul german de legătură, Asigurarea pentru accidente în străinătate (DVUA), Berlin. Angajamentele statelor contractante constau în asigurarea cu pensii și indemnizații de dizabilitate, cauzate de muncă, accidente și boli profesionale, dobândite corelativ părții contribuțiilor de asigurări sociale, chiar și când au îndeplinit lucrarea pe teritoriul altui stat contractant, precum și în cazul agravării unor boli. Prestațiile vor fi calculate și achitate în cazul accidentelor de muncă și bolilor profesionale doar pentru perioada de asigurare, realizată pe teritoriul propriu, prin aplicarea principiului proporționalității. La calcularea și stabilirea indemnizațiilor, fiecare stat va aplica legislația națională în domeniu. Înțelegerile administrative urmează a fi semnate pe parcursul lunii octombrie curent și vor intra în vigoare concomitent cu Acordul dintre RM și RFG privind securitatea socială, semnat la Chișinău la 12 ianuarie 2017. Republica Moldova are semnate 13 acorduri privind securitate socială cu țări din UE și Turcia, 11 dintre care se aplică cu succes.
author icon

Maria Trifan

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Casa Națională de Asigurări Sociale a Republicii Moldova | Guvernul Republicii Moldova

2372 views

The date of publishing:

23 October /2017 14:33

Catalogul tematic

Asigurare socială de stat | Noutăți | Persoana fizică

Tags:

asigurare sociala | Moldova | germania | indemnizatie | pensie | dizabilitati

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon