
News
Ajutor umanitar pentru compensarea pierderilor suferite de producătorii agricoli
Ajutorul material se va distribui prin intermediul Agenției Rezerve Materiale pentru îndeplinirea lucrărilor de primăvară, în scopul obținerii de recoltă în anul 2021.
Perioada de depunere a cererilor de solicitare a ajutorului va constitui 21 zile calendaristice de la data publicării hotărârii în Monitorul Oficial. Informația despre data limită de depunere a cererilor, inclusiv Lista prealabilă a potențialilor beneficiari de ajutor va fi plasată pe paginile web oficiale ale AIPA și MADRM.
Cererea de acordare a ajutorului se va depune de către solicitant sau reprezentantul legal al acestuia la subdiviziunea teritorială a AIPA din raza teritorială în care își desfășoară activitatea solicitantul. Dosarul de acordare a ajutorului va conține, pe lângă cerere, declarația pe propria răspundere privind completitudinea dosarului și veridicitatea informației, copia certificatului de înregistrare a întreprinderii, certificatul de confirmare eliberat de către autoritatea publică locală, rechizitele cardului Lanțului de distribuție a produselor petroliere selectat pentru repartizarea ajutorului și copia actului de constatare a pagubelor la culturile de fitotehnie pentru recolta anului 2020 cauzate de secetă.
Ajutorul se va acordă dacă, conform actelor de constatare, seceta din anul 2020 a afectat 60% și mai mult din recolta culturilor de fitotehnie.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *
1067 views
The date of publishing:
11 March /2021 08:00
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
ajutor umanitar | motorina | producator agricol | monitorul.fisc.md | Proiect
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.