News
Alocaţie pentru capacitate de muncă în loc de pensie pentru incapacitate de muncă
Cetățenii Republicii Moldova care
activează în Estonia și au reşedinţă sau domiciliul în această țară vor beneficia de
alocaţie pentru capacitate de muncă în loc de pensie pentru incapacitate de muncă, cum este practicat în prezent.
Asta deoarece în Estonia a fost lansată
reforma naţională, care prevede schimbarea conceptului de incapacitate în capacitate de muncă și se referă la modificarea atitudinii faţă de persoanele cu capacitatea redusă de muncă. Astfel, conceptul prevede substituirea pensiei pentru incapacitate de muncă cu alocaţia pentru capacitate de muncă.
Executivul RM a aprobat în ședința din 5 iunie curent proiectul Protocolului de modificare a Aranjamentului pentru aplicarea Acordului în domeniul asigurărilor sociale dintre Republica Moldova şi Republica Estonia.
Astfel, alocaţia se va acorda atât cetăţenilor estonieni, cât şi celor străini care au domiciliul sau reşedinţa permanentă sau provizorie pe teritoriul Republicii Estonia, precum şi persoanelor care se bucură de protecţie internaţională sau solicitanţii de azil în Estonia și este stabilită indiferent de stagiul de cotizare realizat de persoană.
Totodată, se modifică şi sursa de finanţare a alocaţiei, care se acordă din mijloacele bugetului de stat şi nu de la bugetul asigurărilor sociale de stat. Prin urmare, noua alocaţie pentru capacitate de muncă, fiind o prestaţie necontributivă, nu mai poate constitui obiectul de reglementare al Acordului.
În același timp, prin Protocolul de modificare a Acordului se înserează o nouă normă, cu caracter provizoriu, care prevede acordarea în continuare a pensiei pentru incapacitate de muncă persoanelor care şi-au stabilit domiciliul în Republica Moldova până la expirarea termenului stabilit al incapacităţii de muncă sau, după caz, până la atingerea vârstei de pensionare conform legislaţiei Republicii Estonia.
Implementarea Protocolului nu implică cheltuieli din bugetul de stat sau local și sunt necesare cheltuielile pentru realizarea acţiunilor legate de aspectele normativ, instituţional şi organizatoric ale tratatului.
Potrivit notei proiectului, tratatul ar crea, indirect, efecte asupra sistemului fiscal, motivând persoanele să activeze în economia formală, majorând prin aceasta numărul subiecţilor de drept fiscal şi cel al contribuabililor la bugetul asigurărilor sociale de stat.
Acordul în domeniul asigurărilor sociale dintre Moldova și Estonia a fost încheiat în 2011. Țara noastră a încheiat până în prezent acorduri de securitate socială cu 13 state membre ale UE.
1234 views
The date of publishing:
07 June /2018 07:46
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
Moldova | Estonia | asigurare obligatorie de asistenta sociala | bugetul de stat | prestatii
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.