News

Amendamente la Acordurile de asistență financiară

Cabinetul de miniștri a aprobat în ședința de ieri, 4 decembrie 2019, trei proiecte de hotărâri ce vizează Acordurile de asistență financiară oferită țării noastre. Primul proiect se referă la inițierea negocierilor şi aprobarea semnării celui de-al cincilea Amendament la Acordul de asistență privind obiectivul de dezvoltare dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Statelor Unite ale Americii pentru o guvernare democratică mai eficientă şi mai responsabilă, semnat la 28 septembrie 2016. Potrivit ministrului Finanțelor, Serghei Pușcuța, amendamentul are drept scop majorarea valorii totale a Acordului de asistență cu $6,62 mil. Astfel, valoarea totală a Acordului va constitui $50,8 mil. Totodată, a fost aprobat proiectul hotărârii cu privire la inițierea negocierilor și aprobarea semnării celui de-al cincilea Amendament la Acordul de asistență privind obiectivul de dezvoltare dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Statelor Unite ale Americii pentru creșterea comerțului și investițiilor în sectoarele-cheie. În acest caz este vorba despre majorarea valorii totale a Acordului cu $5,48 mil., valoarea totală a Acordului constituind $48,5 mil. Prin amendamentele propuse se vor realiza proiecte de asistență tehnică nerambursabilă implementate de către Agenția de Dezvoltarea Internațională a SUA, prin management direct și indirect, pentru sporirea competitivității sectorului privat – $5,34 mil, pentru implicarea societății civile în procesul decizional – $2,62 mil, pentru sectorul justiției – $2 mil. și pentru consolidarea capacităților autorităților publice locale – $1,86 mil., a menționat ministrul Finanțelor. De asemenea, Guvernul a aprobat ieri și proiectul Hotărârii cu privire la inițierea negocierilor și aprobarea semnării Înțelegerii întocmite prin schimb de note dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Federale Germania privind cooperarea tehnică. După cum a relatat ministrul, Înțelegerea are ca scop reprogramarea sumei de 250 mii euro nevalorificați în cadrul proiectului „Sporirea calității și eficienței în domeniul asistenței medicale”, finalizat în luna aprilie 2019. Suma va fi utilizată pentru proiectul „Măsuri de consolidare a încrederii de-a lungul râului Nistru”. Scopul documentului reprezintă valorificarea pe deplin a resurselor oferite de către Republica Federală Germană în cadrul cooperării pentru dezvoltare, cu precădere în sectorul sănătății, prin implementarea unor acțiuni precum modernizarea îngrijirii medicale primare pe ambele maluri ale Nistrului, oferirea accesului mai larg la serviciile de sănătate, modernizarea echipamentului medical etc., a menționat Serghei Pușcuța.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Guvernul Republicii Moldova

991 views

The date of publishing:

05 December /2019 11:01

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

Amendament | acord de finantare | guvern Moldova | monitorul.fisc.md

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon