News
Angajamentele financiare ale RM față de organizațiile internaționale
În anul 2021 calitatea de membru a Republicii Moldova în organizațiile internaționale ne-ar putea costa circa 59,0 mil.lei. Ministerul Finanțelor propune spre consultare publică proiectul hotărârii privind achitarea din bugetul de stat pentru anul 2021 a cotelor de membru și a datoriilor țării noastre față de organizațiile internaționale și regionale.
Astfel, din suma menționată vor fi achitate cotizațiile de membru la 67 de organizații divizate în trei categorii: organizații parlamentare (5 structuri); organizații internaționale (55 structuri) și organizații din cadrul CSI (7 structuri).
Cea mai mare contribuție (în sumă de 7,7 mil. lei) urmează a fi achitată Consiliului Europei, care include și contribuțiile voluntare, iar cea mai mică (1786 lei) va fi achitată pentru calitatea de membru al RM la Curtea de Conciliere și Arbitraj a Organizației pentru Securitate și Cooperare Economică (OSCE).
Documentul poate fi consultat până la 11 decembrie curent.
Amintim, pentru anul curent au fost aprobate pentru achitarea din bugetul de stat a cotizațiilor respective 65,6 mil. lei pentru 68 de organizații.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
872 views
The date of publishing:
03 December /2020 07:59
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
cotizatia de membru | bugetul de stat | proiect HG | monitorul.fisc.md
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.