News

AT ale CNAM au realizat 23 de proiecte în valoare totală de 18,6 mil. lei

În perioada 13–27 martie 2018, agenţiile teritoriale ale Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină au organizat întrunirile de bilanţ pentru anul 2017. Reprezentanţii celor cinci AT ale CNAM (Nord, Sud, Centru, Vest şi Est) au menţionat în cadrul şedinţelor că veniturile în sume procentuală și fixă, acumulate în 2017 în fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (AOAM), s-au majorat cu 12,3% și, respectiv, cu 22,3% comparativ cu anul precedent. Creşterea veniturilor fondurilor AOAM a permis majorarea în anul trecut la toate tipurile de asistenţă medicală a sumelor contractate cu prestatorii de servicii medicale şi farmaceutice. De asemenea, sumele valorificate pentru medicamente compensate au fost în creştere anul trecut faţă de 2016. O activitate intensă, desfăşurată de AT ale CNAM în 2017, se referă la atragerea persoanelor în sistemul de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (SAOAM). Pe parcursul anului trecut au fost realizate mai multe activităţi de comunicare privind drepturile şi obligaţiile beneficiarilor în SAOAM. Totodată, au fost desfăşurate un şir de întâlniri cu angajaţii diferitor întreprinderi, deţinători de patentă, alţi cetăţeni, pentru a le explica avantajele asigurării medicale. Agenţiile teritoriale ale CNAM au înregistrat anul trecut un număr mai mare de persoane asigurate în mod individual, comparativ cu 2016. În cadrul şedinţelor au fost menţionate proiectele susţinute în anul 2017 din fondul de dezvoltare şi modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al CNAM. Astfel, instituţiile medico-sanitare au pus în aplicare 23 proiecte în valoare totală de 18,6 mil. lei. La şedinţele de bilanţ al activităţii au fost prezentate şi o serie de priorităţi pe agenda agenţiilor teritoriale. Printre acestea sunt intensificarea procesului de atragere a persoanelor neasigurate în SAOAM şi acumularea FAOAM, creşterea gradului de informare a populaţiei despre drepturile şi obligaţiile în sistemul AOAM, sporirea eficienţei şi calităţii deservirii beneficiarilor SAOAM, asigurarea creşterii calităţii serviciilor medicale în comun cu instituţiile medicale contractate, conlucrarea cu prestatorii contractaţi în scopul diminuării şi excluderii plăţilor informale, modernizarea sistemului informaţional automatizat în domeniul asigurărilor şi utilizarea acestuia în teritoriul deservit de instituţiile medico-sanitare contractate.

via | cnam.md

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Compania Naţională de Asigurări în Medicină a RM

1219 views

The date of publishing:

30 March /2018 08:15

Catalogul tematic

Asigurare obligatorie de asistenţă medicală | Noutăți

Tags:

agentie teritoriala | CNAM | Proiect | finantare | prioritati | AOAM

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon