News

Atestarea impedimentului justificator

Regulamentul cu privire la eliberarea avizului de atestare a impedimentului justificator de neexecutare a obligației a fost aprobat de Camera de Comerț și Industrie a RM și, fiind publicat în MO din 2 octombrie curent, a intrat în vigoare. Documentul determină procedura și modul de atestare a circumstanțelor (evenimentelor) care au avut loc pe teritoriul RM și pot servi impediment justificator în cazul nerealizării prevederilor unui contract comercial.

 Amintim, recent în Legea nr. 393/1999 au fost operate modificări  (acestea vor intra în vigoare la 18 octombrie 2020) ce prevăd dreptul CCI să ateste, prin emiterea unui aviz atestare, a circumstanțelor survenite ca urmare a unor fenomene ale naturii, acte normative și administrative, acțiuni sau inacțiuni, alte fenomene/evenimente în afara controlului debitorului ce pot fi invocate ca impediment justificator de neexecutare a obligației debitorului în contextul raporturilor contractuale comerciale în care cel puțin o parte este subiect al activității de întreprinzător.

 

Totodată este expres indicat faptul că părțile contractului urmează să convină în scris atestarea circumstanțelor enumerate supra de către CCI.

Regulamentul stabilește trei criterii conform cărora circumstanțele pot fi atestate ca impediment justificator de neexecutare a obligației: caracterul lor excepțional ce a determinat neexecutarea obligațiilor, în afara controlului rezonabil a părții; caracterul lor imprevizibil la semnarea contractului, care nu puteau fi cunoscute la producerea impedimentului în momentul încheierii contractului; caracterul lor obiectiv (nu au putut fi preîntâmpinate, evitate, depășite, sunt invincibile, iar partea nu ar fi putut în mod rezonabil să le evite sau să depășească consecințele impedimentului).

Documentul reglementează procedura de depunere și primire a cererii de arestare a impedimentului (modelul acesteia este anexă la Regulament), drepturile și obligațiile părților, enumeră evenimentele ce pot servi impediment justificator și criteriile de constatare ale acestora.

Totodată, este prevăzut că solicitantul avizului de atestare îşi asumă întreaga răspundere pentru veridicitatea datelor şi a documentelor prezentate la solicitarea emiterii acestuia, iar în cazul în care CCI va constata (din materialele prezentate și din situația reală) că evenimentul invocate nu este impediment justificator, aceasta va elibera avizul cu indicarea refuzului.

Concomitent, a fost abrogat Regulamentul privind eliberarea certificatului ce atestă forţa majoră, aprobat prin Decizia Biroului Executiv al Camerei de Comerț și Industrie nr. 158 din 5 aprilie 2002.

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei

1351 views

The date of publishing:

05 October /2020 07:57

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

cerere | contract | comerţ

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon