News

Auditul situațiilor financiare la întreprinderile de stat și la cele municipale

Situațiile financiare pentru anul 2017 vor fi supuse auditului obligatoriu în cazul întreprinderilor de stat care depășesc, pentru ultimele două perioade consecutive de gestiune, limitele a două dintre următoarele criterii: capitalul social – 500000 de lei; totalul veniturilor – 10000000 de lei și numărul mediu al salariaţilor în perioada de gestiune – 100. În același timp, situațiile financiare pentru anul 2018 vor fi supuse auditului obligatoriu în cazul întreprinderilor de stat sau municipale care, la 31 decembrie 2017, depășesc limitele a două dintre următoarele criterii: totalul activelor – 63600000 de lei; veniturile din vânzări – 127200000 de lei și numărul mediu al salariaţilor în perioada de gestiune – 50. În Monitorul Oficial de vineri, 6 aprilie curent, a fost publicată Legea pentru modificarea și completarea Legii cu privire la întreprinderea de stat și întreprinderea municipală. Completările au loc în contextul soluționării vidului legislativ privind auditarea situațiilor financiare pentru anul 2017 la întreprinderile de stat și pentru anul 2018 – la cele de stat și municipale, ca urmare a intrării în vigoare, de la 1 ianuarie 2019, a Legii contabilității și raportării financiare. În nota documentului se menționează că, având în vedere că aplicarea prevederilor aferente auditului obligatoriu al situațiilor financiare conform Legii cu privire la întreprinderea de stat și întreprinderea municipală este condiționată de punerea în aplicare a prevederilor noii Legi a contabilității, întreprinderile de stat nu sunt obligate să efectueze auditul situațiilor financiare pentru anii 2017-2018. Totodată, nici situațiile financiare ale întreprinderilor municipale nu vor fi auditate pentru anul 2018, deoarece prevederile Legii contabilității intră în vigoare la 1 ianuarie 2019. Astfel, legea se completează cu prevederi ce reglementează că până la punerea în aplicare a Legii Contabilității, auditul obligatoriu al situațiilor financiare pentru anul 2018 se va efectua doar la întreprinderile ce depășesc limitele menționate anterior. De asemenea, legea se completează și cu un punct în care se stabilește efectuarea auditului obligatoriu al situațiilor financiare pentru anul 2018 la întreprinderile de stat și la cele municipale. Reamintim că la 23 noiembrie 2017 a intrat în vigoare Legea cu privire la întreprinderea de stat și întreprinderea municipală, potrivit căreia acestea vor fi reorganizate în societăți pe acțiuni.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Parlamentul Republicii Moldova

1941 views

The date of publishing:

11 April /2018 08:21

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

lege | auditul situațiilor financiare | intreprindere de stat | intreprindere municipala

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon