News

Banca poate cesiona drepturile ipotecare fără acordul debitorului ipotecar

Parlamentul a votat în lectură finală un proiect de lege ce vizează modificarea mai multor legi care conţin reglementarea expresă a modului de cesiune a contractelor de credit bancar, a garanțiilor și altor drepturi ce țin de obligațiile asumate prin contractele respective. Astfel, Codul Civil al Republicii Moldova urmează a fi completat cu un nou articol ce va conține prevederi speciale privind cesiunea contractului de credit bancar. Articolul prevede că creditorul poate cesiona contractul de credit bancar unei bănci cu sediul sau sucursală din țară, fără acordul celeilalte părți contractante. Concomitent cu cesiunea contractului de credit bancar, creditorul va putea cesiona garanțiile și alte drepturi constituite în legătură cu obligațiile asumate prin contractul de credit bancar, fără acordul celeilalte părți contractante. Este prevăzută însă cerința notificării acestora de către creditorul cedant în termen de 10 zile de la încheierea contractului de cesiune, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Legea cu privire la ipotecă va fi completată și ea cu un nou alineat, potrivit căruia banca, în calitatea de creditor ipotecar, va fi în drept să cesioneze și să gajeze terților drepturile ipotecare prezente și viitoare, fără acordul debitorului ipotecar. Contractele de ipotecă investite cu formulă executorie care se cesionează unei bănci se transmit împreună cu dreptul la executare silită extrajudiciară. Astfel, articolul precizează regimul juridic al cesiunii și gajării de către terți a drepturilor ipotecare, precum și transmiterii dreptului la executare silită extrajudiciară a contractelor de ipotecă investite cu formulă executorie cesionate unei bănci.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Parlamentul Republicii Moldova

1222 views

The date of publishing:

19 December /2017 11:01

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

banca | ipoteca | cesiune | investiţii

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon