News

BASS 2022: mărimea contribuțiilor de asigurări sociale

Proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022 a fost înregistrat în Parlament. Potrivit documentului, este propusă aprobarea BASS atât la venituri, cât și la cheltuieli în sumă de 31 224 240,7 mii lei, în creștere cu 5,43 mld. lei față de anul curent (pentru anul 2021 această sumă a fost aprobată în volum de 25 791 984,4 mii lei). Documentul nu prevede modificări la tarifele și baza de calcul al contribuției de asigurări sociale de stat obligatorii, fiind preconizată majorarea contribuțiilor de asigurări sociale (CAS) pentru anumite categorii de plătitori.
 
Astfel, câte 12838  lei anual  ar putea achita:

 

a) persoanele fizice, cu excepția pensionarilor, persoanelor cu dizabilități, precum și a persoanelor care se încadrează în categoriile de plătitori prevăzute la pct. 1.1–1.5, care se regăsesc în una dintre situațiile:

            – fondatori ai întreprinderilor individuale;

            – persoane fizice care desfășoară activități independente în domeniul comerțului cu amănuntul, cu excepția comerțului cu mărfuri supuse accizelor;

– persoanele fizice care exercită activităţi în domeniul achizițiilor de produse din fitotehnie și/sau horticultură și/sau de obiecte ale regnului vegetal (categoria 1.6)

 

b) titularii patentei de întreprinzător, cu excepția pensionarilor, persoanelor cu dizabilități, precum și a persoanelor care se încadrează în categoriile de plătitori prevăzute la pct. 1.1–1.61 (categoria 1.7)

 

c) angajatorul din domeniul transportului rutier de persoane în regim de taxi – pentru persoanele angajate prin contract individual de muncă care efectuează transport rutier de persoane în regim de taxi (categoria 1.8).

 

Amintim, în anul 2021 aceste categorii de plătitori achită câte 11331 lei.

 

 

CAS în mărime de 27481 lei anual (comparativ cu 24255 lei la momentul de față) vor achita liber-profesioniştii ce practică activitate în sectorul justiţiei (categoria 1.61).

 

Plățile la BASS ce urmează a fi virate de către zilieri vor constitui 3270 lei anual, pentru anul 2021 contribuția fiind aprobată în sumă de 2886 lei. Totodată, contribuţia de asigurări sociale de stat în sumă fixă anuală (taxa fixă anuală) va constitui 12838 lei față de 11331 lei în anul curent.

 

 

Cuantumul majorărilor de întârziere pentru neplata în termen a CAS rămâne neschimbat și va constitui 0,1% pentru fiecare zi de întârziere.

 

Cu detalii vom reveni pe parcursul promovării proiectului.

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Parlamentul Republicii Moldova

6172 views

The date of publishing:

23 November /2021 09:35

Catalogul tematic

Asigurare socială de stat | Noutăți

Tags:

asigurare sociala | contributii | bass | proiect de lege

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon