News

Beneficiarii de prestații sociale

La 1 ianuarie 2021, în baza de date a Casei Naționale de Asigurări Sociale erau înregistrați 686251 beneficiari de pensii, alocații sociale și indemnizații adresate familiilor cu copii. Mărimea medie a prestației a constituit 2104 lei.
 
Cei mai mulți beneficiari înregistrați sunt persoanele cu pensii pentru limită de vârstă – 522821, cu mărimea medie a pensiei constituind 2067 lei. Totodată, au fost înregistrați 119015 beneficiari de pensii de dizabilitate, mărimea prestației fiind de 1516 lei. Pensii de urmaș au fost acordate la 10988 persoane, iar pensii unor angajați din domeniul culturii – la 32 de persoane.

 

În același timp, au fost înregistrați 50 beneficiari de pensii pentru vechime în muncă, mărimea prestației fiind de 1006 lei, și 2105 beneficiari de pensii anticipate pentru limită de vârstă, cu mărimea medie de 2855 lei.

 

Pensii pentru participanții la lichidarea avariei de la Cernobîl au fost acordate la 1646 persoane, pensii unor angajați din aviația civilă – 523 și pensii militarilor în termen și membrilor familiilor lor – la 731 beneficiari. În alte categorii au fost înregistrați 28340 beneficiari.

 

În baza de date CNAS au fost înregistrați și 68889 beneficiari de alocații sociale de stat, cele mai multe alocații fiind acordate pentru persoanele vârstnice – 10393.

 

Totodată, pentru persoanele cu dizabilități s-au oferit 14123 alocații, celor cu dizabilități din copilărie – 27733, pentru copiii cu dizabilități în vârstă de până la 18 ani – 10429, precum și 6211 alocații în cazul pierderii întreținătorului.

 

La începutul anului curent, în baza de date CNAS erau înregistrați 32 mii beneficiari de indemnizație unică la nașterea copilului. Indemnizație lunară pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani au fost acordate la 47976 persoane asigurate, iar până la împlinirea vârstei copilului de 1,5/2 ani – la 33492 persoane neasigurate. Totodată, CNAS a acordat indemnizație lunară de suport pentru creșterea până la vârsta de 3 ani a copiilor gemeni sau mai mulți copii născuți dintr-o singură sarcină la 1500 beneficiari.

 

Reamintim  că, de la 1 ianuarie 2021, indemnizația unică la nașterea copilului constituie 9459 lei. De asemenea, a fost majorat cuantumul indemnizației lunare a persoanelor neasigurate pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 2 ani (de la 640 la 740 lei) și a indemnizației lunare de suport pentru creșterea până la vârsta de 3 ani a copiilor gemeni sau mai mulți copii născuți dintr-o singură sarcină (de la 320 la 370 lei).

author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Casa Națională de Asigurări Sociale a Republicii Moldova

1145 views

The date of publishing:

20 January /2021 08:00

Catalogul tematic

Asigurare socială de stat | Noutăți

Tags:

cnas | prestatii sociale | monitorul.fisc.md

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon