News

BNM recuperează rezervele valutare pierdute după criza bancară din 2014

Banca Națională a Moldovei (BNM) recuperează activele oficiale de rezervă pierdute după criza bancară din 2014, astfel, rezervele au crescut în luna septembrie cu $121 mil. și au ajuns la $2 mld. 629 mil. Activele oficiale de rezervă s-au majorat în luna trecută ca urmare a intervenției BNM pe piața valutară cu cumpărări de valută în sumă de $67 mil. și intrării pe contul Ministerului Finanțelor a tranșei a treia în sumă de $47,8 mil. din creditul acordat de către România. De asemenea, intrările nete aferente rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate s-au cifrat la $7,79 mil., iar o anumită contribuție la sporirea activelor oficiale a avut aprecierea cursurilor de schimb ale valutelor componente ale rezervelor valutare în raport cu dolarul SUA și veniturile de la gestionarea rezervelor valutare. Potrivit datelor BNM, activele oficiale de rezervă au crescut în nouă luni ale acestui an cu peste $423 mil. Activele au atins cel mai înalt nivel la începutul anului 2014, când se cifrau la $2,8 mld., însă după creditele de urgență oferite de banca centrală sub garanția Guvernului, celor trei bănci devalizate, rezervele au scăzut cu peste un miliard de dolari și în martie 2016 au atins cel mai jos prag, respectiv $1,7 mld. După stabilizarea cursului leului, începerea asanării sistemului bancar și restabilirea relațiilor cu Fondul Monetar Internațional, Banca Națională a reușit să recupereze pozițiile pierdute. BNM a intervenit pe piața valutară internă în perioada aprilie–septembrie 2017, doar în calitate de cumpărător de valută străină. Conform datelor BNM, activele oficiale de rezervă au crescut în anul 2016 cu aproximativ $470 mil.

via | www.moldpres.md

Instituții:

Banca Naţională a Moldovei

1183 views

The date of publishing:

09 October /2017 14:34

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

FMI | BNM | Activele oficiale de rezervă | apreciere | valuta | leul moldovenesc | piata bancara | interventii

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon