News

BNM va acorda asistență de lichiditate în situații de urgență

Banca Națională a Moldovei va putea acorda Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar asistență de lichiditate în situații de urgență, în condițiile art. 16 alin.1), 2) și 4) din Legea privind garantarea depozitelor în sistemul bancar1. După cum a menționat ministrul Finanțelor, Natalia Gavrilița, în ședința Guvernului din 18 iulie, în cadrul căreia a fost aprobat avizul asupra proiectului de lege pentru modificarea unor acte normative, este vorba despre aducerea în concordanță a legislației cu prevederile Legii cu privire la Comitetul Național de Stabilitate Financiară, pentru ca BNM să poată acorda asistența necesară băncilor solvente, aceasta fiind și o condiționalitate a Fondului Monetar Internațional pentru reluarea programului de finanțare și debursarea asistenței. Astfel, în Legea cu privire la Banca Națională a Moldovei va fi introdus un articol ce va reglementa acordarea asistenței de lichiditate în situații de urgență Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar. Totodată, documentul prevede excluderea sintagmei „persoanelor fizice” Legea nr.575/2003 privind garantarea depozitelor în sistemul bancar, ceea ce înseamnă că prevederile acestei legi se vor aplica tuturor deponenților. În acest context, va apărea o modificare și în Codul fiscal, fiind exclusă sintagma menționată supra din pct.z7 din art. 20 din Cod, ce se referă la sursele de venit neimpozabile. Articolul prevede că în venitul brut nu se va include plata depozitelor garantate din Fondul de garantare a acestora. Alte modificări țin de aducerea în concordanță a noțiunii autoritate națională macroprudențială desemnată, care este autoritatea responsabilă de coordonarea realizării politicii macroprudenţiale şi a activităţilor în vederea prevenirii şi remedierii situaţiilor de criză financiară sistemică în conformitate cu Legea cu privire la Comitetul Național de Stabilitate Financiară. Notă: Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar a fost instituit la 1 iulie 2004, având ca obiective protecția deponenților și contribuirea la stabilitatea financiară a țării prin asigurarea onorării la timp a depozitelor garantate și acumulării resurselor necesare pentru rezoluția băncilor. La formarea mijloacelor Fondului sunt admise şi obligate să participe toate băncile licenţiate de BNM. _____________________ 1 Art.16 (1) Fondul poate contracta împrumuturile prevăzute la art.9 alin.(1) lit. e) numai dacă mijloacele destinate garantării depozitelor, inclusiv contribuţiile speciale, sînt insuficiente pentru efectuarea integrală a plăţilor către deponenţi, conform prevederilor cap.V. (2) Fondul poate face împrumuturi, în conformitate cu legislaţia în vigoare, de la Ministerul Finanţelor şi/sau de la Banca Națională a Moldovei. (4) Banca Națională a Moldovei poate acorda Fondului asistență de lichiditate în situații de urgență pe termen nu mai mare de 3 luni, cu condiția garantării integrale a acesteia cu valori mobiliare de stat aflate în portofoliul Fondului.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Guvernul Republicii Moldova

1107 views

The date of publishing:

19 July /2019 11:00

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

situatii exceptionale | depozite bancare | fond de garantare | BNM | guvern Moldova | monitorul.fisc.md

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon