News

BNS: în 2019 au fost solicitate mai puține autorizații de construire

Biroul Național de Statistică comunică că, în anul 2019, au fost eliberate per total 3096 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale şi nerezidenţiale, acestea fiind în descreștere cu 5,2% față de anul 2018. BNS precizează că, din numărul total de autorizații eliberate, 1891 au fost pentru clădiri rezidențiale (sau 61,1% din numărul actelor eliberate), iar 1205 (38,9%) – pentru clădiri nerezidențiale. În anul precedent numărul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale a scăzut cu 5,9%, iar pentru clădiri nerezidențiale – cu 4,1% față de anul 2018. Pentru construire în mediul urban au fost eliberate 1626 autorizații (cu 3,7% mai puține decât în anul 2018), iar în mediul rural – 1470 (numărul fiind cu 6,8% mai mic comparativ cu ianuarie-decembrie 2018). După regiunile de dezvoltare, majoritatea autorizațiilor pentru construirea clădirilor rezidențiale au fost eliberate în mun. Chișinău, deși și aici numărul acestora s-a diminuat cu 147 de unități (741 autorizații eliberate în anul 2019 față de 888 cu un an mai devreme). Scăderi sunt constatate și în regiunea de dezvoltare Nord (de la 281 la 253 unități), în regiunea de dezvoltare Sud (de la 190 la 171 unități). Totodată, în regiunea de dezvoltare Centru numărul autorizațiilor eliberate pentru construirea clădirilor rezidențiale a sporit cu 18 unități – de la 558 în anul 2018 până la 576 de unități în anul precedent, iar în UTA Găgăuzia numărul autorizațiilor a fost mai mare cu 58 de unități (150 în anul trecut comparativ cu a 92 în anul 2018). Tot în UTA Găgăuzia a crescut (de la 178 la 242 de unități) solicitarea de autorizaţii pentru construirea spațiilor nerezidențiale. În mun. Chișinăul numărul lor este mai mic cu 10 unități (192 în anul 2019 comparativ cu 202 în anul 2018), în regiunea de dezvoltare Nord – cu 9 unități (diminuarea de la 279 la 270), în Centru – cu 79 unități (299 față de 378), iar în regiunea de dezvoltare Sud – cu 18 unități (de la 220 la 202).

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Biroul Naţional de Statistică al RM

973 views

The date of publishing:

04 February /2020 08:00

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

autorizați de construcție | regiune | BNS | monitorul.fisc.md

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon