
News
Câte întreprinderi erau înregistrate în țară la 1 iulie
În Registrul de stat al unităților de drept, la situația din 1 iulie anul curent, erau înregistrate în total 121 825 entități, potrivit datelor statistice publicate de Agenția Servicii Publice (disponibile pe pagina www.date.gov.md). După forma de organizare, cele mai multe unități de drept sunt SRL-uri – peste 90 mii și întreprinderi individuale – circa 24 mii.
În același timp, în Registru erau incluse câte 2 unități de concerne și colhozuri, precum și câte o unitate de activitate de întreprinzător a persoanei fizice și de întreprindere cooperatistă.
Totodată, în profil administrativ-teritorial, cele mai multe întreprinderi – peste 68 mii activează în mun. Chișinău. În Bălți erau înregistrate peste 5 mii unități, în UTAG – peste 4 mii, în Ialoveni peste 3 mii, iar în Cahul, Orhei, Anenii Noi, Strășeni, Ungheni, peste 2 mii.
Cele mai puține întreprinderi, conform Registrului, sunt înregistrate în teritoriul din partea stânga a Nistrului și mun. Bender – 233 unități, dar și în Basarabeasca – 409 și Dubăsari – 525.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *
892 views
The date of publishing:
06 August /2021 08:00
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
intreprindere | registru
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.