News

Câți șomeri au fost înregistrați în primele 7 luni

În primele șapte luni ale anului 2021 subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă au oferit servicii la 53 684 persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, dintre care 19 822 șomeri noi sau 37% șomeri din totalul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă.
 
Potrivit datelor publicate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă din numărul total de şomeri înregistraţi 63,9% provin din mediul rural și 36,1% din mediul urban. Totodată, conform vârstei și categoriilor șomerilor, 34,8% sunt tineri cu vârsta între 16-35 ani, 18,3% reprezintă persoanele cu vârsta între 55-63 ani, 4,8% - persoane de etnie romă, 2,6% - persoane reîntoarse de peste hotare și 1,8% sunt persoane cu dizabilități.

 
ANOFM mai informează că 39 512 șomeri au beneficiat de servicii de informare, 15 832 de persoane au beneficiat de servicii de intermediere a muncii, iar la 5045 le-au fost oferite servicii de ghidare în carieră. Totodată, 391 de șomeri au absolvit cursurile de calificare, recalificare, perfecționare și specializare, 251 șomeri au fost angajați în rezultatul subvenționării locurilor de muncă, iar 136 angajatori au beneficiat de subvenții.
 
De asemenea, 140 de persoane au fost antrenate în stagiul profesional pe o perioadă de până la 4 luni, iar 60 de șomeri au fost angajați prin măsura de mobilitate a forței de muncă, care prevede acordarea unei îndemnizații unice de încadrare pentru acceptarea și angajarea la un loc de muncă în altă localitate selectată de subdiviziunile teritoriale.
 
ANOFM a mai înregistrat 10 cereri de solicitare a subvențiilor pentru inițierea activităților de antreprenoriat, dintre care 4 contracte au fost semnate, iar 2 șomeri au fost angajați prin această măsură.
 
La sfârșitul lunii iulie curent la subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă erau înregistrați 18 214 șomeri și 9 639 locuri de muncă vacante active.

author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM)

884 views

The date of publishing:

10 August /2021 08:00

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

ANOFM | şomeri | locuri de muncă vacante

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon