News

Ce presupune „Principiul plus unu, minus doi” pentru mediul de afaceri

Pentru a face viața antreprenorilor mai ușoară autortiățile se gândesc să aplice principiul „plus unu, minus doi”. Acesta se referă la îmbunătățirea și optimizarea reglementărilor actuale a activității de întreprinzător. Subiectul a fost discutat în cadrul ultimei ședințe a Consiliului economic de pe lângă prim-ministrul Republicii Moldova. Conform principiului „plus unu, minus doi” la fiecare reglementare nouă introdusă pentru mediul de afaceri, instituţia care promovează reglementarea dată trebuie să prevadă şi un mecanism de reajustare a bazei normative astfel încât să elimine alte două reglementări vechi, optimizând numărul acestora şi minimizând treptat povara administrativă asupra mediului de afaceri. De asemenea, în cazul în care o reglementare nouă vine să înlocuiască una veche, instituţia va trebui să prevadă un mecanism de reducere a costurilor pentru mediul de afaceri cu cel puţin 20%. Potrivit autorităților, principiul „Plus unu, minus doi” nu poate fi aplicat asupra:
  1. politicii fiscale;
  2. reglementărilor pentru situații excepționale;
  3. transpunerii legislației Uniunii Europene;
  4. reglementărilor ce nu au impact asupra mediului de afaceri.
O hotărâre de Guvern care va institui principiul dat va fi aprobată în scurt timp, iar Secretariatul Consiliului Economic al Prim-ministrului, în comunicare cu Secretariatul Grupului de Lucru pentru reglementarea activității de întreprinzător din cadrul Ministerului Economiei vor monitoriza executarea acestei hotărâri și vor raporta Guvernului rezultatele monitorizării. Principiul „Plus unu, minus doi” va fi introdus în scopul facilitării executării Strategiei reformei cadrului de reglementare a activității de întreprinzător pentru anii 2013-2020 și a Planului de acțiuni pentru implementarea acesteia în anii 2013-2015. Astfel, autoritățile speră că instituţiile statului vor reuși să optimizeze treptat cadrul regulatoriu.

via agora.md

Instituții:

Ministerul Economiei

1618 views

The date of publishing:

17 June /2014 10:02

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

afaceri | instituţii guvernamentale | program | program economic

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon