News

Cine va deveni director al Serviciului Vamal – Natalia Calenic sau Iurie Gorea?

Vineri, 25 octombrie, a fost desfășurată competiția dosarelor de concurs pentru funcția de director al Serviciului Vamal. Amintim că dosarele au fost depuse de cinci candidați: Vladislav Șveț, Iurie Gorea, Natalia Calenic, Sava Maimescu și Marin Gospodarenco. În urma competiției, doi candidați – Natalia Calenic și Iurie Gorea, au fost admiși la proba finală a concursului pentru funcția de director al Serviciului Vamal, comunică Ministerul Finanțelor. Decizia a fost adoptată de către Comisia de concurs, din componența căreia fac parte Natalia Gavrilița, ministrul Finanțelor, Igor Talmazan, reprezentantul Cancelariei de Stat, Andrei Balan, șeful direcției contencios și controlul legalității al Ministerului Finanțelor, Sergiu Gaibu, reprezentant al societății civile, Tatiana Lariușin, reprezentantă a mediului de afaceri, Elena Levința-Perciun, expertă în resurse umane, și Tatiana Buianina, expertă în psihologie, iar în calitate de observator la lucrările comisiei participă jurnalistul de investigație, Ion Preașca. Conform Regulamentului de desfășurare a concursului privind selectarea directorului Serviciului Vamal, următoarea etapă va fi proba interviului, în cadrul căreia vor fi evaluate abilitățile profesionale ale candidaților. Aceștia vor fi audiați de Comisie în ordinea depunerii dosarelor de participare la concurs. Proba interviului se va desfășura în ședință publică. Anunțul despre data desfășurării probei finale va fi plasat pe pagina web a Ministerului Finanțelor și a Serviciului Vamal. Amintim că programul de activitate al autorității vamale pentru următoarea perioadă prevede reducerea birocrației, inclusiv prin îmbunătățirea activității Serviciului Vamal și aplicarea continuă a soluțiilor digitale inovatoare, cum ar fi e-Guvernare sau Ghișeul Unic sau dezvoltarea economiei digitale. Totodată, este prevăzută evaluarea nivelului de pregătire a Moldovei pentru efectuarea comerțului electronic. O atenție sporită este acordată luptei împotriva corupției, considerată drept una dintre principalele piedici în calea dezvoltării economice, implementarea pe larg a statutului de AEO, simplificarea procedurilor de vămuire etc., activități ce urmează să contribuie la facilitarea comerțului, îmbunătățirea climatului de afaceri și a comunicării între diferiți actori economici, precum și crearea unui fond pentru facilitarea activității comerciale.

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova | Serviciul Vamal al Republicii Moldova

1793 views

The date of publishing:

28 October /2019 08:36

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

Serviciul Vamal | director | concurs

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon