News
CNAS: vechimea în serviciu a angajaților din structurile de forță este majorată
Casa Națională de Asigurări Sociale comunică că, începând cu ziua de astăzi, 1 iulie 2019, vechimea în serviciu necesară pentru stabilirea pensiei beneficiarilor instituţiilor de forţă se majorează cu 6 luni şi urmează a fi
24 ani 6 luni.
Dreptul la pensie pentru vechime în serviciu îl au militarii care au îndeplinit serviciul prin contract, persoanele din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne care, la 1 iulie 2011, au avut o vechime în serviciu de
cel puţin 20 ani 6 luni. În fiecare an ulterior, vechimea în serviciu se majora și urmează
să atingă 25 ani în anul 2020.
Persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne care au dreptul la pensie prestația se stabileşte după eliberarea din serviciu.
CNAS mai informează că, în conformitate cu art. 48 al Legii nr. 1544 din 26.06.1993 privind asigurarea cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă, din trupele organelor afacerilor interne şi din cadrul Inspectoratului General de Carabinieri, pensiile militarilor în termen, ale militarilor care au îndeplinit serviciul prin contract, ale celor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne şi sistemului penitenciar, ale ofiţerilor de protecţie şi colaboratorilor organelor securităţii statului, Centrului Naţional Anticorupţie şi ale membrilor familiilor acestora se stabilesc de Casa Naţională de Asigurări Sociale, în modul stabilit de Guvern.
via | cnas.md
3043 views
The date of publishing:
01 July /2019 17:32
Catalogul tematic
Asigurare socială de stat | Noutăți
Tags:
structuri de forta
0 comments
New account
Repeat password *
Sign in
Sign in can be to do with e-mail adresss or login
E-mail/Login *
Password *