News

CNAS: verificăm starea contului personal până la etapa de depunere a actelor pentru stabilirea prestațiilor sociale

Persoanele asigurate în sistemul public de asigurări sociale au posibilitatea verificării informației din contul personal de asigurări sociale în mod electronic. Accesul este oferit 24/24 de pe orice dispozitiv conectat la reţeaua Internet prin intermediul Sistemului Informațional Acces CPAS, disponibil pe pagina oficială a CNAS www.cnas.gov.md, reamintește autoritatea. Accesul la informația din contul personal curent este acordat persoanelor asigurate înregistrate în Registrul de stat al evidenței individuale.
 
SI ACCES CPAS oferă fiecărui utilizator de sistem posibilitatea de a vizualiza şi, la necesitate, de a imprima informaţia acumulată la contul personal pentru toată perioada de activitate realizată după 1 ianuarie 1999. Contul personal de asigurări sociale este actualizat lunar și permite persoanelor asigurate să verifice veridicitatea datelor cu privire la salariu și contribuțiile de asigurări sociale, declarate de către angajator.
 
Pe lângă informația cu privire la stagiul de cotizare realizat după 1 ianuarie 1999, în contul personal curent de asigurări sociale mai poate fi vizualizată și informația cu privire la:
  • raporturile de muncă (angajarea/eliberarea de la serviciu, suspendarea contractului de muncă, activitatea de muncă realizată în perioada de până la 01.01.1999, scanată din carnetul de muncă în baza Hotărârii Guvernului nr. 426/2018);
  • suma prestațiilor de asigurări sociale acordate de către CNAS (pensiilor, indemnizațiilor de maternitate, indemnizaţiilor adresate familiilor cu copii, indemnizațiilor pentru incapacitate temporară de muncă, ajutorului de șomaj).
 
Ținând cont de faptul că informația deținută la contul personal de asigurări sociale este clasificată drept informație cu caracter confidențial, accesul la SI Acces CPAS este securizat și permite vizualizarea datelor persoanelor care deţin semnătura electronică, inclusiv mobilă. În cazul persoanelor care nu deţin semnătura electronică, este necesar de a deţine o parolă de acces la contul personal, care poate fi obținută prin adresarea solicitantului la orice Casă teritorială de asigurări sociale (CTAS) sau la oficiul central al CNAS (mun. Chișinău, str. Gh. Tudor, 3) cu prezentarea buletinului de identitate. Parola de acces este generată la momentul adresării și se eliberează solicitantului contra semnătură. În cazul uitării sau pierderii parolei de acces la SI Acces CPAS, la adresarea individuală a utilizatorului are loc generarea și eliberarea repetată a unei noi parole de acces la sistem. Totodată, parola de acces la contul curent poate fi solicitată prin intermediul angajatorului, conform procedurii stabilite de CNAS.
 
În scopul respectării prescripțiilor de securitate și confidențialitate a datelor deținute la contul personal de asigurări sociale, parola recepționată contra semnătură se utilizează doar de către posesor și nu se divulgă persoanelor terțe.
 
CNAS precizează că, la deținerea semnăturii electronice sau mobile, persoanele asigurate pot accesa SI Acces CPAS prin intermediul serviciului guvernamental MPass, fără a solicita parolă de acces de la CTAS.
 
CNAS îndeamnă cetățenii să verifice starea contului personal de asigurări sociale până la etapa de depunere a actelor pentru stabilirea pensiei sau altor tipuri de prestații sociale, astfel încât la survenirea riscului asigurat să fie evitate situațiile de lipsă a datelor în cont.

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Casa Națională de Asigurări Sociale a Republicii Moldova

16472 views

The date of publishing:

26 January /2022 07:57

Catalogul tematic

Asigurare socială de stat | Noutăți

Tags:

acces cpas | contul personal | cnas | Semnătura electronică

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon