News

Codul fiscal: modificări și completări, prin derogare

Prin derogare de la prevederile Codului fiscal, ale Legii nr.1593 cu privire la mărimea, modul și termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorii de asistență medicală și Legii nr.281 bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2018, nu se vor calcula contribuții de asigurări sociale de stat și de asigurări medicale pentru plățile suportate de angajator pentru transportul, hrana şi studiile profesionale ale angajatului, inclusiv a cheltuielilor legate de organizarea şi realizarea programelor de formare profesională tehnică prin învăţământ dual, pentru acordarea tichetelor de masă în mărimea prevăzută de legislație și pentru primele de asigurare facultativă de asistenţă medicală ale angajatului în mărime de până la 50% din prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală calculată în sumă fixă în valoare absolută, stabilită pentru plătitorii indicați în aexa nr.2 la Legea nr.1593. Prevederile sunt incluse în proiectul legii cu privire le modificarea unor acte legislative, aprobat ieri, 17 octombrie, de Guvern, examinat astăzi în plenul Parlamentului și aprobat în prima lectură. Aceste modificări țin de politica bugetar-fiscală și, conform autorilor, sunt propuse în scopul precizării unor prevederi și excluderea dublărilor din legislație. Astfel, este prevăzută abrogarea art.7, alin. (11) din Codul fiscal (CF) care stabilește că modificările şi/sau completările CF şi ale legilor de punere în aplicare a titlurilor acestuia se pun în aplicare peste 180 de zile calendaristice de la data publicării legii de modificare şi/sau de completare în Monitorul Oficial al RM, deoarece aceeași prevedere se conține în Legea nr.100 cu privire la actele normative. Este propusă precizarea noțiunilor ce țin de facilităţile impozabile acordate de angajator angajaților (art.19, lit. d), conform cărora suma dobânzii, determinată reieşind din diferenţa pozitivă dintre rata medie ponderată (rotunjită până la următorul procent întreg) stabilită de BNM în luna noiembrie a anului precedent anului fiscal de gestiune (rata dobânzii aplicată la creditele acordate cu scadenţa ce depăşeşte 12 luni – pentru împrumuturile acordate pe un termen de până la 5 ani; rata dobânzii la creditele la termen – pentru împrumuturile acordate pe un termen mai mare de 5 ani) şi rata dobânzii calculată pentru împrumuturile acordate de către angajator salariatului, în funcţie de termenul lor de acordare), nu se va aplica creditelor acordate în condițiile generale a pieții de către instituțiile financiare. O altă completare ține de deducerea amortizării mijloacelor fixe. Autorii propun ca cheltuielile aferente reparației mijloacelor de transport utilizate în regim de taxi să se permită spre deducere în mărime de 100%. Conform proiectului, pentru contribuabilii persoane fizice ce desfăşoară activităţi independente, dar încetează activitatea pe parcursul perioadei fiscale, cota impozitului pe venit va constitui 1% din obiectul impunerii, dar nu mai puțin de 1/12 din suma de 3000 le, fiind achitatăi proporțional lunilor în care a fost desfășurată activitatea. Același principui va fi aplicat în cazul achitării și declarării venitului acestor persoane. Art. 96 „Cotele TVA”, lit. b), liniuța a opta, care reglementează modul de calculare şi achitare a taxei va fi expus în următoarea redacție: ”- 10% – la serviciile de cazare, indiferent de categoria de confort în hotel, hotel-apartament, motel, vilă turistică, bungalou, pensiune turistică, pensiune agroturistică, camping, sat de vacanţă sau tabără de vacanţă livrate de agenţii economici a căror activitate se atribuie la secțiunea I a Clasificatorului Activităţilor din Economia Moldovei;”. Totodată, va fi modificat și conținutul liniuței nouă: „- 10% - la produsele alimentare, băuturi, cu excepția mărfurilor supuse accizelor, livrate de către agenții economici în cadrul desfășurării activităților de cazare și/sau alimentație publică, conform secțiunii I a Clasificatorului Activităților din Economia Moldovei”. Autorii consider că astfel va fi exclusă tratarea duală a prevederilor actuale. Necesitatea divizării de către producător a volumelor de energie electrică în factura fiscală, în funcție de cota TVA aplicată, la livrarea energiei electrice către operatorii de distribuție și furnizori este o altă prevedere inclusă în proiect. Suplimentar, entitățile care livrează mărfuri atribuite la pozițiile tarifare 271012310, 271012700 și 271019210 (combustibil pentru alimentarea aeronavelor), urmează să ia în calcul că suma accizelor achitată la importul acestor mărfuri vor fi restituite ulterior, cu aplicarea cerințelor stabilite de Guvern. Prin derogare de la prevederile CF, această masură poate fi pusă în aplicare din 24 august 2018. Tot prin derogare, se propune ca, în scopul aplicării impozitului unic pentru rezidenții parcurilor IT, pentru perioada ianuarie-iulie 2018 noțiunea de venituri salariale să include orice plată efectuată de către angajatorul rezident în folosul angajaților în bază legislației muncii și actelor normative aferente. Agențiilor economici care sunt în așteptarea soluției fiscale individuale anticipate le comunicăm, că aceste decizii urmează a fi aprobate de către Colegiul Serviciului Fiscal de Stat – un nou organ, care va fi constituit în cadrul SFS. Componența acestuia, conform proiectului, va fi aprobată prin ordinul directorului SFS. Publicația Periodică ”Monitorul Fiscal FISC.MD” va reveni cu detalii asupra subiectelor date.

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Parlamentul Republicii Moldova

4499 views

The date of publishing:

18 October /2018 15:25

Catalogul tematic

Impozitul pe venit | Accizele | Administrare fiscală | Noutăți

Tags:

politica bugetar-fiscala | Cod fiscal | modificarea legislatiei | completare | parlamentul RM

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon