News

Conducătorii entităților și CTESP vor facilita vaccinarea persoanelor eligibile

Până la data de 1 septembrie 2021, conducătorii instituțiilor, întreprinderilor, organizațiilor, agențiilor și instituțiilor din subordine, indiferent de forma de proprietate, ca unica măsură de sănătate publică pentru prevenirea și controlul infecției, vor facilita și încuraja activ personalul din subordine pentru vaccinarea împotriva COVID-19, pentru atingerea ratei de vaccinare în rândul angajaților de minimum 70%.  Același obiectiv de acoperire vaccinală până la 1 decembrie 2021 a populației eligibile la nivelul fiecărui teritoriu administrativ va fi stabilit de Comisiile teritoriale extraordinare de sănătate publică.
 

Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică a aprobat Hotărârea nr.57 din 17 iulie 2021, potrivit căreia se mențin măsurile de prevenire şi control ale infecţiei COVID-19, aplicabile la nivel naţional, conform Hotărârii CNESP nr. 54 din 29 aprilie 2021, cu unele modificări și completări.

 
Astfel, documentul prevede stabilirea, începând cu ziua de astăzi, 19 iulie, a măsurilor de prevenire şi control al infecţiei COVID-19 la traversarea frontierei de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova, iar persoanele care se află în regim de autoizolare (carantină), indiferent de zona din care au sosit, pot întrerupe acest regim după a 7-a zi dacă efectuează un test PCR COVID-19, iar rezultatul acestuia este negativ.
 
Totodată,  va fi admisă desfășurarea evenimentelor festive cu caracter unic în cadrul unităților de alimentație publică, cu ocuparea a cel mult 50% din numărul de locuri în spațiile închise din cadrul unităților, prevăzut în Notificarea privind inițierea activității de comerț, cu respectarea strictă a măsurilor de prevenire și control al infecției COVID-19 și obligația organizatorilor de a întocmi lista participanților, cu evidența epidemiologică.
 
Nerespectarea măsurilor de sănătate publică expuse în prezenta hotărâre constituie pericol pentru sănătatea publică și va servi drept temei pentru tragerea la răspundere contravențională și/sau penală a persoanelor vinovate, se spune în Hotărâre.

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1107 views

The date of publishing:

19 July /2021 11:17

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

comisie | vaccinare | administrare | monitorul.fisc.md

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon