News
Consultarea pieței în cadrul achizițiilor publice
În cadrul procesului de consultare a pieței se urmărește identificarea capacității pieței de a oferi soluții pentru necesitățile autorității contractante, furnizarea de informații în legătură cu dezvoltarea pieței pentru a satisface necesitatea părții contractante, precum și informarea persoanelor/organizațiilor cu privire la achizițiile și cerințele acesteia. De asemenea, consultarea pieței este necesară pentru obținerea de informații de la persoanele/organizațiile participante în vederea pregătirii achiziției și desfășurarea procedurii de atribuire prin raportare la obiectul contractului de achiziție, dezvoltarea opțiunilor de contractare pentru proiectele majore, dar și pentru reducerea numărului de solicitări și de clarificări la Documentația de atribuire și/sau formularea de notificări prealabile și depunerea de contestații efectuate ulterior inițierii procedurii de atribuire.
Procesul de consultare a pieței include patru etape :
-
publicarea Anunțului privind consultarea pieței;
-
transmiterea de opinii/sugestii/recomandări de către persoanele interesate;
-
întâlniri ale părților interesate asupra obiectului consultării, dacă se consideră necesar;
-
elaborarea și publicarea Raportului privind consultarea pieței.
În cadrul consultărilor pieței, autoritatea contractantă are dreptul de a invita la proces experți independenți, autorități publice sau operatori economici, inclusiv organizații reprezentative ale acestora.
În Raportul privind consultarea pieței se notează date ce țin de obiectul consultării pieței, contextul derulării procesului de consultare, rezumatul și rezultatul obținut, alte informații relevante pentru a demonstra aplicarea transparenței procedurilor de achiziții publice.
Totodată, nici o informație conținută în raport, în documentele publicate în Buletinul achizițiilor publice sau prin orice alte mijloace în legătură cu procesul de consultare a pieței nu poate fi invocată ca făcând parte dintr-un contract, acord sau orice altă formă similară.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
1376 views
The date of publishing:
02 September /2020 08:00
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
fondul viei și vinului | formular | dare de seamă | monitorul.fisc.md
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.