News

Controlul fiscal planificat pentru luna septembrie 2021

Pentru luna septembrie 2021 Serviciul Fiscal de Stat a planificat efectuarea controalelor fiscale la 29 agenți economici. Aceștia, în funcție de scorul riscurilor acumulate (în listă sunt incluse entitățile cu punctajul de la 0 la 65 puncte), vor fi supuși controalelor prin metoda verificării totale, parțiale sau tematice. Ordinul nr.453 din 24 august curent emis de autoritatea fiscală este publicat pe pagina oficială a SFS.
 
Amintim, SFS planifică controlul fiscal la întreprinderile selectate în baza Programului de conformare a contribuabililor pentru anul 2021 și operează cu opt categorii de riscuri (generale, specifice, riscuri aferente TVA și riscurile de conformare fiscală aferente agenților economici contribuabili mari, persoane fizice etc.), incluse în Registrul riscurilor de neconformare, acestea fiind luate în calcul la determinarea necesității efectuării verificării unui agent economic.

 

Gestionarea riscurilor de conformare este un proces continuu orientat spre identificarea acestora în activitatea contribuabililor și aplicarea celor mai simple și mai eficiente tratamente pentru a le atenua și a spori nivelul de conformare fiscală voluntară, se spune în Programul menționat supra.

 Menționăm, în Lista agenților economici incluși în planul de controale fiscale pentru anul 2021 inițial au fost incluse 753 persoane juridice.

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

3507 views

The date of publishing:

02 September /2021 08:00

Catalogul tematic

Noutăți | Control fiscal

Tags:

control fiscal | septembrie | anul 2021 | lista contribuabililor

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon