News

Controlul mixt moldo-ucrainean - un pas înainte

Proiectul de lege ce propune ca activitatea vamală din cadrul controlului în comun la punctele de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene să fie efectuată în baza procedurii ce urmează a fi stabilite de Guvern, prin derogare de la prevederile Codului vamal, Codului Fiscal, Legii cu privire la modul de introducere și scoatere a bunurilor de pe teritoriul Republicii Moldova de către persoane fizice nr.1569-XV din 20.12.2002, Legii nr.1417 din 17.12.1997 pentru punerea în aplicare a Titlului III al Codului Fiscal și Legii nr.1380 din 20.11.1997 cu privire la tariful vamal, a fost votat în prima lectură. Potrivit deputatului Eugen Carpov, unul dintre autori, acest proiect a fost elaborat bazându-se pe câteva documente bilaterale, semnate cu oficialii din Ucraina, precum și acte interne deja adoptate: - Acordul între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Ucrainei cu privire la organizarea controlului comun în punctele de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene din 11 martie 1997 - Protocolul între Departamentele Poliției de Frontieră al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, Serviciul Vamal și Administrația Serviciului Grăniceresc de Stat al Ucrainei, Serviciul Fiscal de Stat al Ucrainei privind organizarea controlului în comun în punctul de trecere internațional Pervomaisc-Cuciurgan pe teritoriul Ucraineri din 04.11.2015. Cunoaștem cu toții că, astăzi, Republica Moldova nu controlează o parte a frontierei de stat pe segmentul ucrainean, care, în totalitate, este de o lungime de 1222 km. Segmentul transistrean constituie în jur de 460 km și nu există nici control vamal, nici fiscal sau de frontieră din partea autorităților moldovenești. Totodată, Acordul menționat din 1997 a prevăzut un număr de puncte de trecere a frontierei, prin care, încă atunci, 20 de ani în urmă, Guvernele au dat acordul să înființeze un control comun, iar printre punctele menționate atunci a existat și punctul de trecere Cuciurgan – Pervomaisc, a declarat deputatul. Potrivit autorului, scopul de bază al proiectului de lege este să permită Guvernului Republicii Moldova să vină cu ajustări la sistemul de control al frontierei de stat, precum și a celui fiscal și vamal. Guvernul va decide elementele ce țin de controlul fiscal și vamal, în derogare de la actele menționate, a specificat Eugen Carpov. Proiectul urmează a fi discutat în lectura a doua.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1543 views

The date of publishing:

05 June /2017 11:00

Catalogul tematic

Administrare fiscală | Noutăți | Legislație fiscală

Tags:

frontiera de stat | control fiscal | control vamal | Transnistria | puncte de trecere

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon