
News
Controlul fiscal ca instrument de conformare benevolă
În acest scop procedeul controlului va fi bazat pe acordarea consultațiilor în depistarea erorilor, oferite de inspectori fiscali către contribuabili, care uneori, din neatenție ori neștiință comit unele greșeli. Deja a fost publicat în Monitorul Oficial Regulamentul cu privire la stimularea morală (nonfinanciară) a contribuabililor onești. Conform Regulamentului cu privire la stimularea morală (non-financiară) a contribuabililor onești, încălcările nesemnificative, nu vor fi sancționate, specifică ea.Prin urmare, acest tip de control fiscal va consta în Abordarea pe orizontală, ceea ce înseamnă că procedura de control fiscal va fi bazată pe încredere reciprocă și colaborare, o experiență care deja a adus rezultate semnificative în alte țări. Manualul va apărea la sfîrșitul anului 2015, în format pe hîrtie și cel electronic, care va fi disponibil pe site-ul ww.fisc.md. Pînă atunci însă, Serviciului Fiscal preconizează tipărirea unor broșuri speciale, care ar informa contribuabilul despre drepturile, responsabilitățile și obligațiile acestuia în procesul unui control fiscal. Pe lîngă aceasta, SFS prevede pe viitor apariția unor manuale fiscale pentru cursurile liceale și universitare, întru formarea și dezvoltarea unei societăți tinere responsabile și educate în domeniul fiscal.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *
2852 views
The date of publishing:
14 May /2014 16:35
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
SFS | clubul de presă | control fiscal | modernizare
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.