
Totodată, a fost anulată prevederea care interzicea plimbările în spațiile publice (parcuri, păduri, plaje, alei, zone de agrement), acestea fiind permise în grupuri de până la 3 persoane.
O altă decizie ține de reluarea antrenamentelor pentru pregătirea participării sportivilor membri ai loturilor naționale la turneele internaționale, precum și desfășurarea competițiilor sportive în aer liber, fără participarea spectatorilor, de către federațiile acreditate de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.
De asemenea, luând în considerare dificultatea cu care se confruntă studenții din învățământul profesional, care au necesitatea desfășurării stagiilor de practică, se va permite organizarea stagiilor de practică în învățământul profesional și tehnic superior din grupele absolvente.
La inițiativa Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei și a Companiei Naționale de Asigurări în Medicină se va extinde lista medicamentelor compensate, în conformitate cu Protocolul clinic național, pentru tratamentul pacienților cu forme ușoare și medii de COVID-19, care se tratează la domiciliu. Totodată, MSMPS va elabora mecanismul de livrare la domiciliu a medicamentelor compensate pentru pacienții diagnosticați cu COVID-19.
Institutions:
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
1473 views
The date of publishing:
08 April /2021 17:57
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
sustinerea businessului
0 comments
New account
Repeat password *
Sign in
Sign in can be to do with e-mail adresss or login
E-mail/Login *
Password *