News

Declararea averii și intereselor personale: valoarea reală a bunurilor

Parlamentul a aprobat în lectură finală proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 133/2016 privind declararea averii și intereselor personale, care va stabili obligativitatea racordării valorii bunurilor la prețul real începând cu anul 2018.
 
După cum au explicat autorii, Legea nr. 130/2021 pentru modificarea unor acte normative prevede că, în declarațiile de avere și interese, subiecții vor indica prețul real achitat pentru bunurile pe care le au în proprietate și care au fost procurate în anii 2018-2021, precum și cheltuielile pentru reparația lor. S-a constatat, însă, că lipsește perioada de referință care ar oferi claritate obligativității racordării valorii bunurilor la prețul real începând cu anul 2018 și nu conține prevederi privind declararea bunurilor dobândite până în această perioadă.
 
Astfel, subiecții declarării averii și intereselor personale pentru bunurile imobile și mobile pe care le au în proprietate (dobândite după anul 2018) vor declara valoarea reală a acestora, ce reprezintă prețul real plătit pentru aceste bunuri și cheltuielile pentru îmbunătățirea sau reparația lor, precum și valoarea pe piață, ce reprezintă valoarea la care bunuri similare erau vândute la ziua dobândirii. 
 
În același timp, pentru bunurile imobile, pe care le au în proprietate și care au fost dobândite până în anul 2017 inclusiv, se va declara valoarea bunului ce reprezintă valoarea cadastrală sau valoarea conform documentului care certifică proveniența acestuia doar dacă bunul nu a fost evaluat de organele cadastrale. În același timp, pentru bunurile mobile, pe care le au în proprietate și care au fost dobândite până în anul 2017 inclusiv, se va declara valoarea bunului conform documentului care îi certifică proveniența.
 
Documentul a fost aprobat cu 55 de voturi și va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Parlamentul Republicii Moldova

913 views

The date of publishing:

15 April /2022 07:58

Catalogul tematic

Impozitul pe venit | Administrare fiscală | Noutăți

Tags:

pret de procurare | avere | interese personale | proiect de lege | valoarea reală

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon