News

Declararea muncii zilierilor

Mecanismul de exercitare a unor activități necalificate cu caracter ocazional desfășurate de zilieri este stabilit prin Legea nr.22 din 23.02.2018, prevederile căreia au intrat în vigoare la data de 2 septembrie 2018. Potrivit noțiunii expuse la art.2 din Legea nominalizată, „ziler” este persoană fizică, cetățean al Republicii Moldova, cetățean străin sau apatrid, care are capacitate de muncă şi care exercită, contra unei remunerații, activități necalificate cu caracter ocazional pentru un beneficiar. Pentru activitatea exercitată, zilierul primește o remunerație al cărei cuantum se stabilește prin negociere directă între pârți. Cuantumul remunerației orare stabilite de pârți pentru o zi de lucru (8 ore) nu poate fi mai mic decât cuantumul minim garantat al salariului pe oră în sectorul real. Remunerația se acordă la sfârșitul zilei de lucru înainte de semnarea în Registrul de evidentă de către zilier şi beneficiar. Remunerația poate fi acordată cel târziu la sfârșitul săptămânii de muncă sau al perioadei de exercitare a activității numai cu acordul în scris al zilierului şi al beneficiarului (art.9 din Legea nominalizată). De asemenea, este de menționat că în temeiul art.6 din Legea menționată beneficiarul serviciului prestat de ziler este obligat să calculeze și că rețină plata impozitului din venitul din activitatea necalificată cu caracter ocazional exercitată de ziler în conformitate cu prevederile Codului fiscal. Astfel, menționăm că alin.(5) art.88 din Codul fiscal stabilește că veniturile persoanei fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător, obținute din prestarea serviciilor şi/sau lucrărilor este considerat drept salariu din care se reține impozitul conform cotei prevăzute la art.15 lit.a) din Codul fiscal. Prin urmare, suma impozitului calculată din venitul reținut din activitatea necalificată cu caracter ocazional exercitată de ziler, urmează să fie declarată de către beneficiarul serviciului prestat de către zilieri prin Darea de seamă (Forma IPC18) în tabelul nr.1 la codul sursei de venit „SAL”. Concomitent, în temeiul alin.(3) art.92 din Codul fiscal, beneficiarul serviciului prestat de zileri urmează să prezinte Serviciului Fiscal de Stat, până la data de 25 a lunii următoare încheierii anului fiscal, o dare de seamă (Forma IALS14 sau forma IALS18 în dependență de perioada în care a fost prestat serviciul) în care va indica numele şi prenumele (denumirea), adresa şi codul fiscal al persoanei fizice în folosul căreia au fost efectuate plățile, precum şi suma totală a plății şi a impozitului pe venit reținut.
author icon

Diana Rusu

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

2531 views

The date of publishing:

03 October /2018 16:18

Catalogul tematic

Impozitul pe venit | Noutăți

Tags:

zilieri | muncă | IPC18 | IALS14

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon