News

Despre regimul de TVA pentru serviciile de transport a mărfurilor pe teritoriul Transnistriei

Acordarea serviciilor de transport a mărfurilor pe teritoriul Transnistriei se consideră transport internațional sau transport în teritoriul Republicii Moldova? La ce cotă a TVA se impozitează aceste servicii? În conformitate cu prevederile art. 95 alin. (1) lit. a) din CF, obiectul impunerii cu TVA îl constituie livrarea mărfurilor, serviciilor de către subiecții impozabili, reprezentând rezultatul activității lor de întreprinzător în Republica Moldova. Totodată, potrivit art. 3 alin. (2) din Legea cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităților din stânga Nistrului (Transnistria) nr. 173-XVI din 22 iulie 2005, Transnistria este parte componentă inalienabilă a Republicii Moldova și, în limita împuternicirilor stabilite de Constituția și alte legi ale Republicii Moldova, soluționează problemele date în competența ei. Astfel, livrarea (prestarea) de servicii efectuată de către subiecții impozabili pe teritoriul localităților din stânga Nistrului (Transnistria), reprezentând rezultatul activității lor de întreprinzător, constituie obiect al impunerii cu TVA pe principii generale. Respectiv, pentru livrarea serviciilor de transport al mărfurilor pe teritoriului Republicii Moldova urmează să fie aplicată cota TVA de 20% potrivit prevederilor art. 96 din CF.
author icon

Andrei Nevreanschi

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

3847 views

The date of publishing:

25 September /2017 16:33

Catalogul tematic

T.V.A. | Legislație fiscală

Tags:

regim de TVA | servicii de transport | Transnistria | Codul fiscal

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon