News
Documentul unic de dezvoltare regională și locală
Potrivit proiectului, volumul Fondului se aprobă prin legea anuală a bugetului de stat, iar ca surse de formare vor fi alocațiile anuale de la bugetul de stat, surse ale partenerilor de dezvoltare și alte surse ce nu contravin legislației. Resursele Fondului vor fi utilizate pentru finanţarea proiectelor în cadrul programelor de dezvoltare regională pe domeniile: competitivitate; dezvoltare urbană și infrastructură regională și în cadrul programelor de dezvoltare locală pe domeniile: îmbunătățirea și dezvoltarea infrastructurii locale, inclusiv a celei tehnico-edilitare și renovarea și dezvoltarea localității. Proiectele investiționale aprobate spre finanțare din sursele Fondului vor fi incluse în Documentul unic de program – document de politici elaborat pe termen mediu pentru implementarea Strategiei naționale de dezvoltare regională, iar sursele alocate în Fond se vor utiliza exclusiv pentru implementarea proiectelor incluse în acest document. Finanțarea proiectelor de dezvoltare locală se realizează în baza concursurilor de selectare a proiectelor desfășurate anual în baza unui regulament aprobat de Guvern. Potrivit proiectului, de aprobarea, promovarea şi coordonarea obiectivelor de dezvoltare regională și locală la nivel național se va ocupa Consiliu Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale și Locale – o structură nouă ce urmează a fi creată. De asemenea, se prevede și crearea Registrului proiectelor de dezvoltare regională și locală – un sistem informațional pentru gestiunea programelor și proiectelor de dezvoltare regională, implementat pentru asigurarea procesului de planificare, implementare, monitorizare și evaluare ex-post a proiectelor de dezvoltare. Autorii consideră că, prin crearea Fondului, se va reuși asigurarea un cadru unic de planificare a intervențiilor la nivel regional și local. Se preconizează ca această lege să fie pusă în aplicare începând cu 1 ianuarie 2022.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
871 views
The date of publishing:
23 November /2021 07:57
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
dezvoltare locala | Fond | dezvoltare regionala | proiect de lege
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.